Lipsa de infrastructură și accesul la programe educaționale de calitate produc un decalaj vizibil între șansele copiilor din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban. Dreptul unui copil la dezvoltare nu ar trebui să depindă de lucrurile de bază precum accesul la un calculator, la școală, sau de problema transportului spre școală din cauza unui drum neaccesibil sau a lipsei mijloacelor de transport în comun.

Comunitățile marginalizate și sărace din mediul rural și urban din România au o serie de trăsături comune, care includ printre altele lipsa actelor de identitate, a proximității instituțiilor de învățământ, a locurilor de muncă și a apei curente.

Principalele direcții de acțiune în domeniul dizabilității sunt axate pe accesibilitate, participare, egalitate, încadrare în câmpul muncii, educație şi sănătate. Viața independentă este posibilă prin accesibilizarea mediului fizic şi informaţional care să permită persoanelor cu dizabilități să aibă control asupra propriei lor vieţi. Serviciile trebuie să fie accesibile tuturor şi furnizate pe baza șanselor egale, permiţând flexibilitate persoanelor cu dizabilități în viaţa de zi cu zi. Viața independentă necesită accesibilizarea mediului construit şi transportului, accesul la asistenţă personală şi/sau servicii comunitare, indiferent de nivelul de asistenţă necesar. Reformele în domeniul respectiv necesită revizuirea cadrului legislativ şi normativ în vederea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, resurse financiare adecvate pentru dezvoltarea serviciilor specializate.

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ