Spunem „NU” subordonării politice a AGERPRES

Spunem „NU” subordonării politice a AGERPRES

agerpresPlanul PSD de transformare a României într-un regim iliberal continuă prin asaltul la independenţa presei. După atacurile la adresa justiţiei şi partenerilor externi (de exemplu, ambasada SUA), PSD mai face un pas spre scoaterea României din grupul democraţiilor liberale europene. Liviu Dragnea şi complicii săi plănuiesc să transforme agenţia naţională de presă, radioul şi televiziunea română în grupul de presă privat al PSD.

Actualul ministrul al Culturii dorește transformarea instituțiilor publice de media în biroul de presă al statului. Printr-un proiect de legei iniţiat de dl Lucian Romaşcanu se doreşte modificarea procedurii de numire şi demitere a directorului general al Agerpres, fără criterii profesionale care ar putea sta la baza votului împotriva raportului de activitate. Astfel, conducerea agenţiei naţionale de presă ar urma să fie controlată politic direct. 

Conform legii în vigoare, Agerpres este condusă de un Consiliu Director, al cărui președinte este directorul general. Membrii Consiliului Director, în afară de președinte, sunt angajații prin concurs ai Agenției, fără imixtiune politică. Directorul general este numit de către premierul în funcție, numire urmată de un vot parlamentar.

Tot mai multe voci din spaţiul public atrag atenţia asupra intenţiei PSD de a proceda în mod similar şi cu serviciile publice de televiziune sau radio. Scopul final ar fi contopirea celor trei sub o conducere unică, subordonată politic, ceea ce ar reprezenta o lovitură gravă la adresa democraţiei din România. Agerpres, Serviciul Român de Radiodifuziune şi Televiziunea Română sunt instituţii profesionale, nu politice. Această intenţie îngrijorătoare de a le acapara politic ar înscrie România pe o listă ruşinoasă de regimuri iliberale, alături de ţări precum Ungaria sau Polonia care au recurs la astfel de practici, atentând la unul dintre fundamentele democraţiei – liberatea presei.

Sursă foto: Twitter/Agerpres

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.