Sondaj: prezență sub 40% la vot, partidele tradiționale pierd teren, candidații independenți apreciați de public
Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) a dat publicității un sondaj referitor la preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare. Potrivit acestei cercetări sociologice, un procent foarte mare din alegătorii brașoveni se declară nemulțumiți de actuala clasă politică și nu vor participa la vot. Aproape 17% este procentul de respondenti care nu își vor exercita dreptul de vot, iar alţi 13,17% nu știu cu cine vor vota.
Partidele tradiționale își conservă pozițiile în casamentul preferințelor, deși pierd procente față de scrutinul anterior. Astfel, la nivelul județului Brașov PNL este cotat cu 22,6% din voturile exprimate, urmat de PSD cu aproape 21,2% și la mare distanță PMP cu 5,18%.
În ceea ce privește candidații independenți, aceștia ar putea reprezenta o opțiune viabilă pentru o plajă largă de alegători, în special dintre cei dezamăgiți de partide. Se detașează Nicu Rădulescu, cu o intenție de vot de 7,85%. Nicu Rădulescu, expertul în turism, este de altfel singurul candidat independent care are șanse să se califice pentru Parlamentul României. Totuși pentru ca un candidat independent să poată intra în parlament este nevoie să atingă pragul de 11%. Dacă Nicu Rădulescu reușește să convingă cetățenii care nu sunt hotărâți ori să transmită încredere celor ce resping politica, Brașovul ar putea avea primul reprezentant ne-afiliat politic în Camera Deputaților.
Sondajul a fost realizat de compania SC Smartrix SRL la comanda PACT pentru România perioada 02 decembrie – 06 decembrie, prin metoda CATI. La sondaj au participat un eșantion reprezentativ de 900 intervievați direct, cu domiciliul în județul Brașov, cu vârste cuprinse intre 18 – 60 ani. Prezența la vot se situează conform cercetării la 39%. Marja de eroare este de 3 %. Nu au fost luate în calcul răspunsurile "nu mă interesează", care reprezintă 24 % din totalul persoanelor abordate.
Fii primul care comentează
Intră cu