Scrisoare deschisă PACT: „Listele de susținători pentru alegerile locale: democrație adevărată sau fraudă?”

Scrisoare deschisă PACT: „Listele de susținători pentru alegerile locale: democrație adevărată sau fraudă?”

Domnului Prim-Ministru Dacian CIOLOȘ


Doamnei Președinte a Autorității Electorale Permanente Ana Maria PĂTRU


Doamnei Președinte al Biroului Electoral Central Carmen Georgeta NEGRILĂ


Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT) face un apel public pentru rezolvarea unei stări de fapt extrem de periculoase pentru credibilitatea și legitimitatea procesului electoral democratic din România: fraudarea listelor de susținători ai candidaților pentru alegerile locale din iunie 2016. În spațiul public au existat o serie de reclamații la adresa partidelor vechi privind eventuala falsificare a acestor liste prin comiterea infracțiunilor fals și uz de fals. În contextul de față, listele pot fi ușor falsificate în întregime folosind diverse baze de date care conțin date cu caracter personal, rămânând doar ca semnăturile să fie adăugate ulterior. Nu există nicio procedură clară și transparentă prin care toate semnăturile să fie verificate, iar abuzurile sunt aproape imposibil de constatat și de sancționat

 

Aceste practici în afara legii pot fi eliminate prin introducerea unor măsuri clare și simple de monitorizare. PACT solicită ca Hotărârea de Guvern nr. 1/2016 pentru aprobarea modelului listei susținătorilor care va fi folosit la alegerile locale să fie modificată pentru a include următoarele reglementări:
• toți susținătorii care au semnat pentru cel puțin un candidat să se poată căuta și regăsi online ca susținător al acelui candidat – prin această modificare se vizează limitarea fraudei listelor de susținători din partea actorilor politici. Daca o persoană se regăsește online ca fiind susținător fără să fi semnat pentru un candidat atunci poate semnala infracțiunea, iar organele abilitate pot lua măsurile care se impun.

• posibilitatea ca susținătorii să semneze online pentru candidații lor – ar simplifica procedura de strângere a semnăturilor în țară și ar permite și românilor din străinătate să poată susține candidați pentru alegerile parlamentare. Limitarea colectării semnăturilor de susținere pe hârtie în diaspora este un foarte bun exemplu de procedură absolut ineficientă și care contribuie la scăderea nivelului de implicare în rândul românilor de peste hotare.
Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor face un apel către factorii de decizie să ia toate măsurile necesare pentru a asigura o procedură cât mai riguroasă de validare a listelor cu susținători și pentru a depista orice ilegalități comise în timpul întocmirii acestor liste. Totodată, cerem introducerea posibilității de a semna electronic listele de susținători: dacă acest lucru nu mai este posibil pentru alegerile locale, trebuie reglementat cu prioritate pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an.
În fine, PACT solicită Biroului Electoral Central să comunice public modalitatea prin care sunt validate listele de semnături și să confirme autenticitatea acestora. 
Solicităm un răspuns public la toate solicitările noastre prezentate mai sus.

Cu aleasă considerație,
Sebastian Burduja
Președinte PACT

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.