România #pebune nu poate exista fără şcoală #pebune. PACT se alătură protestului “Solidaritate pentru educaţie” şi cere demisia ministrului Educaţiei

România #pebune nu poate exista fără şcoală #pebune. PACT se alătură protestului “Solidaritate pentru educaţie” şi cere demisia ministrului Educaţiei

 

PACT pentru România susţine şi participă la evenimentul “Solidaritate pentru educaţie”, un protest al studenţilor, absolvenţilor şi profesorilor împotriva deciziilor abuzive luate de conducerea actuală a Ministerului Educaţiei. Potrivit deciziei instituţiei conduse de domnul Valentin Popa, un număr important de burse de nivel universitar, masteral şi doctoral vor fi retrase de la universităţi de prestigiu, cu performanţe recunoscute în predare şi cercetare, precum Universitatea Bucureşti, Universitatea Babeş-Bolyai (întâmplător sau nu, printre puţinele universităţi ai căror rectori nu au semnat scrisoarea de susţinere a numirii lui Valentin Popa în fruntea Ministerului Educaţiei), Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iaşi sau Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti. În schimb, vor câştiga burse în plus universităţi precum cea din Suceava, al cărei rector a fost chiar actualul ministru, Valentin Popa.  https://www.facebook.com/BaricadaUniv/photos/gm.188931251901885/25717780611214892/?type=3&theaterFacebook

Urmările acestei măsuri sunt catastrofale pentru învăţământul românesc, aflat deja în stare critică: descurajarea programelor de studii umaniste şi de ştiinţe sociale, precum şi riscul închiderii unor programe, eliminării unor cursuri şi chiar a disponibilizării unor cadre didactice.


PACT pentru România solicită Ministerului Educaţiei să explice public care a fost procedura în baza căreia s-a decis acordarea burselor, având în vedere că universităţile care au câştigat locuri oferă programe de studiu în aceleaşi domenii ca universităţile care au pierdut locuri. În cazul în care aceste explicaţii nu vor veni, PACT solicită demisia ministrului Valentin Popa.


PACT pentru România consideră reforma educaţiei drept una dintre condiţiile sine qua non pentru dezvoltarea ţării noastre: România #pebune începe cu şcoala #pebune. După reforma lui Spiru Haret şi cea implementată de regimul comunist, sistemul de educaţie din România nu a cunoscut o transformare de sistem, prin care să se adapteze la noile realităţi social-economice. Alături de reputaţi experţi în politici educaţionale, PACT pentru România a propus un set de măsuri pentru modernizarea învăţământului românesc. O parte dintre acestea vizează şi învăţământul universitar:

 

  1. O restructurare a programului școlar din punct de vedere a organizării claselor, după modelul ţărilor nordice. De exemplu, în loc de 8 cursuri pe semestru luate în paralel s-ar putea oferi aceleași 8 cursuri dar luate consecutiv, unul după celălalt dar nu în același timp;
  2. Înfiinţarea reţelelor de alumni, pentru păstrarea legăturii cu absolvenții pentru o mai bună monitorizare a integrării acestora în piața muncii;
  3. Extinderea și îmbunătățirea programelor de master în management sanitar la standarde europene;
  4. Crearea unor burse speciale pentru studenții cei mai performanți din domeniul IT&C.

 

Facem apel către toţi cetăţenii interesaţi de soarta învăţământului românesc să se alăture protestului “Solidaritate pentru educaţie”, care va avea loc marţi, 17 aprilie 2018, între orele 13:00 şi 17:00, în faţa Ministerului Educaţiei Naţionale. Mai multe detalii, aici: https://www.facebook.com/events/188926951902315/

Sursa foto: Facebook

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.