Redefinirea imunității. PACT propune #altăîntrebare pentru referendumul din toamnă

Redefinirea imunității. PACT propune #altăîntrebare pentru referendumul din toamnă

referendumPACT pentru România propune introducerea unei alte întrebări la referendumul anunțat de președintele PSD în toamna anului 2017.

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, sâmbătă seara că atât la nivelul grupurilor din Parlament, cât și la nivelul Guvernului s-a decis organizarea în această toamnă a referendumului pentru modificarea Constituției, în vederea redefinirii familiei.

PACT consideră că în momentul de față o prioritate imediată pentru România o reprezintă apărarea justiției, a cărei independență este permanent atacată prin ingerința factorului politic, fapt exprimat în dese rânduri și de către reprezentanții Comisiei Europene sau de ambasadele Statelor Membre ale UE.

În acest sens, considerăm că un referendum pe tema independenței justiției este cel mai democratic mod posibil prin care putem ști dacă cetățenii României își doresc cu adevărat un stat de drept sau vor să fie complicii tăcuți ai celor care i-au batjocorit și jefuit în ultimii 27 de ani.

Astfel, cheltuirea unei sume importante din bugetul de stat (circa 30 milioane euro), invocată deseori de PSD ca un posibil impediment pentru organizarea unui referendum pe tema justiției, nu mai poate sta în picioare, dată fiind comasarea cu referendumul pe tema familiei.

PACT pentru România propune astfel ca referendumul din toamnă să includă și o a doua întrebare care să privească limitarea imunității parlamentarilor doar la declarații politice, prin eliminarea prevederii constituționale care stipulează necesitatea încuviințării Camerei din care parlamentarii fac parte. PACT propune ca a doua întrebarea la referendumul din toamnă să fie următoarea: Sunteți de acord cu restrângerea imunității parlamentarilor doar la declarații politice?

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.