repatrierea expatriaților din ultimii 20 ani

retrocedarea bunurilor și despăgubirea celor care au fost deposedați ilegal in perioada 1930-1989

reconcilierea naționala și procesul istoric real al comunismului și al dictaturilor 1930-1989

Administrația publică românească de la toate nivelurile este ineficientă și neprietenoasă în raport cu cetățenii.

Indicele Eficienței Administrației Publice calculat de Banca Mondială poziționează România pe locul 93 din 209 țări în 2014.

Indicele Democrației de la The Economist Intelligence Unit plasează România pe ultimul loc din UE și în spatele unor alte state în dezvoltare (Surinam, Jamaica etc.).

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

România alocă aproximativ 3% din PIB pentru sectorul educațional față de 5.25% media în UE cu toate că ar trebui să aloce 6% din PIB conform Legii Educației Naționale - art. 8, iar salariile de pornire din sector sunt printre cele mai scăzute din Europa.

Rezultatele testelor PISA (Programul Internațional pentru Evaluarea Elevilor) arată că 37.3% dintre elevii din România sunt analfabeți funcțional (adică, știu să citească, însă nu înțeleg ce citesc). 25% din populația Roma este analfabetă.

Diferența la competențe matematice între un elev din România și media pe țările OECD este de aproximativ 1.5 ani de școlarizare.

Numai 59% din copiii din mediul rural, și numai 37% din copiii de etnie Roma sunt înscriși la o grădiniță.

Aproximativ 18.5% din elevii din România părăsesc școala timpuriu. Pentru copiii de etnie Roma, rata părăsirii timpurie a școlii este de 90%.

România are una din cele mai mari rate de tineri inactivi în UE – 20% pentru grupa de vârstă 15-29 ani, iar rata șomajului în rândul tinerilor este de 12%.

Legislația din România este relativ generoasă cu proaspetele mame, acestea beneficiind atât de concediu de maternitate cât și de concediu de creștere a copilului. Nu există însă o infrastructură de creșe pe măsură, care să permită mamelor care doresc să își continue cariera profesională alternativă la concediul de creștere al copilului. În 2015, numai 2.5% din copiii cu vârstă de 0-3 ani erau înscriși într-o formă de învățământ antepreșcolar.  

În 2014, numai 59% dintre copiii din mediul rural cu vârsta de 3-6 ani erau înscriși într-o grădiniță. Lipsa de infrastructură și programe educaționale adecvate îi condamnă pe acești copii la un start mai încet în viață față de copiii din mediul urban. Un obiectiv clar pentru România este creșterea ponderii copiilor din mediul rural cu vârsta de 3-6 ani înscriși într-o formă de învățământ preșcolar. Un obiectiv clar stabilit împreuna cu Comisia Europeană este scăderea la 11.3% a ratei de părăsire timpurie a școlii, până în 2020.

În 2014, aproximativ 24% din populația cu vârstă de 30-34 ani avea educație terțiară. La nivelul UE, media pe același indicator era 37.9%. O pondere mai mare a populației cu educație terțiară înseamnă și o productivitate mai mare și o performanță mai bună a economiei.  O țintă pentru România ar trebui să fie creșterea la 40% a ponderii populației cu vârsta de 30-34 ani cu educație terțiară, până în 2023 – o țintă mai ambițioasă decât cea propusă de Comisia Europeană pentru România (26.7% până în 2020). 

În 2014, numai 1.5% din românii cu vârsta de 25-64 ani urmaseră programe de învățare pe tot parcursul vieții, față de o medie de 10.7% în UE. În condițiile în care economia mondială este în continuă schimbare este important de identificat metode prin care forța de muncă poate fi pregătită în mod continuu pentru a ține pasul cu evoluțiile economice.  Un obiectiv clar stabilit împreuna cu Comisia Europeană este creșterea la 10% a ponderii populației cu vârsta de 25-64 ani care participă la învățarea pe tot parcursul vieții, până în 2020.

Accesul la internet înseamnă acces la informație, iar informația este putere. Ponderea populației din România cu acces la internet în bandă largă a crescut în mod fulminant, de la 5% în 2006 la 65% în 2015. Continuând această tendință și cu sprijinul statului pentru comunitățile izolate, marginalizate și sărace, în curând 100% din gospodării vor avea access la internet în bandă largă.

 SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

38% din suprafața statelor membre UE28 este împădurită (31% la nivel mondial), în timp ce în România doar aproximativ 30% din suprafață este împădurită. Potențialul în România este mult mai ridicat, atât în ecosistemele montane, cât și în cele premontane, de podiș și de câmpie. Managementul fondului forestier din România a fost profund deficitar și nesustenabil în ultimele decenii, ceea ce a condus la despădurirea nerațională, cu sau fără autorizație, și de multe ori ilegală a unor suprafețe întinse de pădure. În primul trimestru al anului 2016, în România au fost depistate, în medie, aproximativ 100 de tăieri ilegale de pădure în fiecare zi! Gestionarea deficitară a fondului forestier este cauzată de situația proprietarilor privați de păduri (lipsa cadastrului, proprietăți mici gestionate deficitar la nivel de obște, cadru inadecvat pentru gestionarea sustenabilă a pădurilor), respectiv de aplicarea necorespunzătoare a Codului Silvic și insuficiența programelor de reîmpădurire. Efectele despăduririlor necontrolate sunt tot mai devastatoare: alunecări de teren, viituri și inundații catastrofale, modificări ale micro-climei și creșterea numărului fenomenelor meteorologice extreme la nivel local, impact negativ asupra ecosistemelor și a biodiversității. În România, există un potențial ridicat de creștere a suprafețelor împădurite (chiar până la media europeană de 38%, prin împădurirea unei suprafețe suplimentare de 20 000 kmp).

Esențial însă pentru început este introducerea principiilor dezvoltării durabile în managementul forestier la nivel național și stoparea despăduririlor ilegale. Lemnul este o resursă importantă de energie pentru încălzire în mediul rural în România, cu aproximativ 10% din totalul resurselor primare de energie (aproximativ 140 PJ). Utilizarea este însă foarte ineficientă, în locuințe cu un grad redus de eficiență energetică și instalații de ardere poluante și ineficiente, fără filtre de particule - spre exemplu, sobe de teracotă. România exportă volume mari de masă lemnoasă brută sau cu un grad scăzut de procesare (peleți, scândură). Din 413 mii de tone de peleți exportate în anul 2014, aproape jumătate au mers către Austria și aproape încă o treime către Italia. 

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

Performanța sistemului de sănătate reprezintă unul dintre pilonii principali ai creșterii și dezvoltării unui stat, deoarece starea de sănătate a populației influențează direct productivitatea muncii. Mai mult, o Românie demnă este o Românie în care accesul fiecărui cetățean la servicii medicale de calitate este respectat. În momentul de față, sistemul medical românesc funcționează deficitar in aproape toate componentele sale. Resursele consumate, oricum reduse in raport cu media Europeana, nu sunt utilizate in mod eficient. Țara noastră se poziționează pe ultimele locuri în clasamentele ce vizează performanța sistemelor de sanatate in Europa.

Existența datelor medicale cu un nivel înalt de calitate este fundamentală pentru monitorizarea unui sistem de sănătate. Un sistem medical performant are la bază un sistem informațional și un sistem de gestionare al datelor eficient, care contribuie fundamental la managementul resurselor (remunerarea personalului, prioritizarea investițiilor, îmbunătățirea calității serviciilor etc.). În România, modificările legislative repetate și absenta unei viziuni unitare asupra sănătății publice pe termen mediu și lung sunt strâns corelate cu un management al datelor lipsit de coerenta. Sistemele de raportare a datelor sunt diferite de la o instituție responsabilă la alta, iar responsabilitățile fiecărui actor în ceea ce privește managementul datelor nu sunt clar definite. Infrastructura de colectare și raportare a datelor a cunoscut o îmbunătățire în ultimii ani, însă nu acoperă toate nevoile unui sistem informațional modern. De asemenea, calitatea datelor este scăzută, datorită unui cadru legislativ deficitar, care nu încurajează raportarea corectă a datelor (subraportarea infecțiilor nozocomiale, lipsa raportării unor costuri reale pe caz în sistemul DRG etc.).

În ceea ce privește resursa umană, România se confruntă cu un deficit de medici și un adevărat exod al acestora către țările din vestul Europei, dar și către sectorul privat, care s-a dezvoltat în ultimii ani. Potrivit Colegiului Medicilor, cea mai îngrijorătoare situație se înregistrează în spitale, unde numărul medicilor a scăzut de la 20.648 în 2011, la 13.521, în 2014 (jumătate din necesar). Mai mult, 41% dintre aceștia au peste 50 de ani, iar rata de înlocuire a unui medic este una lentă – formarea unui specialist durează între 9 și 12 ani. În aceste condiții, multe unități spitalicești, dar și stații / substații de ambulanță, mai ales din orașele mici, se află în imposibilitatea de a asigura gărzi cu medici specialiști, personalul existent fiind suprasolicitat.

România se poziționează pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de personal medical (medici, asistenți etc.) la 100.000 locuitori (248,4 la 100.000 locuitori, față de media UE, 346,62) și pe o poziție fruntașă în ceea ce privește numărul de absolvenți de medicină (13,93 la 100.000 locuitori, față de 11,8, media EU, European Health for All Database, 2013). An de an, România produce absolvenți pentru export. Mai mult, România înregistrează mari deficite pe specialități (de exemplu, A.T.I, România având un efectiv de 586 de specialiști, față de un necesar de 1.610, conform Colegiului Medicilor din România). Paradoxal, tinerii medici specialiști se confruntă cu situația șomajului din diferite motive, precum blocarea posturilor din sectorul public.

România are mai puține spitale la 100.000 locuitori (2,47) comparativ cu media EU (3,01), însă valoarea indicatorului număr de paturi de spital la 100.000 locuitori (627,04, comparativ cu media EU de 527,43) ne indică dependența sistemului medical de asistența medicală spitalicească (WHO Health For All Database, 2013). Această problemă este amplificată și de organizarea și dotarea deficitară a ambulatoriilor integrate unităților spitalicești, puține dintre acestea fiind reabilitate și modernizate cu fonduri europene. Asistența medicală primară este deficitară și mai ales inechitabilă, existând disparități la nivel regional între centrele urbane mari (universitare), municipiile reședință de județ și orașele mici, dar și între mediile urban-rural. Spre exemplu, în România există aproximativ 300 de localități rurale fără medic de familie, mai ales în zone izolate sau defavorizate, în pofida unor sporuri acordate de autorități. În plus, chiar și în centrele medicale universitare există spitale care funcționează în spații improprii, în diferite locații, unele prezentând chiar risc pentrupacienți și personal, unde nu se pot organiza corespunzător circuite funcționale. O altă problemă majoră la nivel național o reprezintă numărul mare de consultații acordate în unitățile de primire a urgențelor, multe dintre acestea având capacitate limitată și fiind necorespunzător organizate. România nu dispune în prezent de spitale regionale de urgență, dotate cu echipamente de ultimă generație și personal adecvat, care să degreveze spitalele județene de cazurile cele mai complexe, acestea din urmă fiind deja suprasolicitate din cauza deficiențelor de dotare și personal a spitalelor orășenești și municipale, care redirecționează mulți pacienți către acestea.

Dotarea cu echipament medical performant confirmă afirmația anterioară: în 2012, în România se înregistrau 9,15 computere tomograf la 100.000 locuitori, comparativ cu state ca Germania sau Franța, unde valoarea indicatorului este de 18,61, respectiv 13,49 (Eurostat). Situația unităților IRM este similară: 3,83 aparate la 100.000 locuitori în România, 11,29 în Germania și 8,65 în Franța (Eurostat, 2012). O altă problemă o constituie faptul că achiziționarea de echipament medical performant nu este corelată cu necesitatea acestuia în respectiva unitate spitalicească, sau cu disponibilitatea resursei umane calificate pentru utilizarea acestuia. Totuși, cele mai multe unități spitalicești din România au aparatură și instrumentar medical depășit și insuficient pentru a asigura permanență serviciilor medicale în caz de adresabilitate ridicată, unele dispozitive fiind vechi de peste 20-30 de ani.

Cele mai multe dintre aceste afecțiuni sunt cauzate de factori asociați stilului de viață (consum de alcool, tutun, alimentație nesănătoasă) și pot fi prevenite printr-un stil de viața sănătos, informare și educare, imunizare (programul național de imunizări). În acest context, este esențială implementarea unor programe naționale de screening pentru afecțiunile cele mai frecvente, similare cu cele existente în alte State Membre ale Uniunii Europene.

 SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

Pentru exercițiul financiar 2007-2013, România a absorbit numai 70% din fondurile europene alocate. Numai Croația a avut o performanță mai proastă, cu 65% din fonduri (alocate începând cu 2010) absorbite. Bulgaria a reușit să absoarbă 90% din fondurile alocate, iar Polonia 95%. Media pe UE la absorbția de fonduri a fost 90% pentru cele 28 state membre.

 SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

Cererea primară de energie a României în 2015 a fost estimată la 382 TWh (1376 PJ), echivalentul a 19.25 MWh/ locuitor (jumătate din media europeană). Mixul energetic este bine diversificat, cu aproximativ 30% petrol și produse petroliere, 27% gaze naturale, 16% cărbune și 27% energie neutră dpdv gaze cu efect de seră (GES) - din care 10% lemne de foc, iar restul biocombustibili, electricitate din surse regenerabile și energie nucleară.

Producția de electricitate a României în 2015 a fost de 65,6 TWh, echivalentul a 3300 kWh/ locuitor. Consumul intern a fost de 52,6 TWh (diferența fiind împărțită în mod egal între consumul tehnologic/ pierderile în rețea și export net). Mixul de electricitate este diversificat: 27% cărbune (atât huilă, cât și lignit), 27% hidro energie, 18% nuclear, 14% gaz natural, 11% eolian, 2% solar fotovoltaic și 1% biomasă. Cu alte cuvinte, 41% din mixul de electricitate este compus din energie regenerabilă, 59% este energie fără emisii GES și 73% are emisii scăzute de CO2. În mixul de electricitate, intensitatea emisiilor este de 300 g CO2/kWh, un nivel relativ scăzut la nivel european. Cu alte cuvinte, România stă bine la acest capitol comparativ cu majoritatea statelor membre UE.

Starea infrastructurii energetice a României este în mare măsură precară, cu costuri mari datorate pierderilor semnificative și probleme de mediu. Aceasta se datorează tehnologiilor utilizate învechite, uzate și neadaptate nevoilor din prezent. Nevoile de investiții în infrastructură energetică pentru următorii 15 ani sunt estimate la multe zeci de miliarde de euro.
Perioada 2010-2014 a fost marcată de investiții considerabile în noi capacități de generare intermitente, în special eoliene și solare, susținute de o schemă de sprijin foarte generoasă. Piața certificatelor verzi nu a funcționat niciodată corespunzător, suferind numeroase intervenții, inclusiv retroactive. O problemă majoră o reprezintă impredictibilitatea mediului de investiții, care a trecut de la supracompensare la subcompensare, și pentru care nu există o soluție de mijloc agreată de către participanții la piață pentru a crea stabilitate în sistem.

Mediul de investiții în sectorul energetic este marcat în mod negativ și de rolul prea pregnant al statului în sectorul energetic, respectiv de gestionarea dezastruoasă, netransparentă, de multe ori în ilegalitate, a companiilor energetice cu capital integral de stat. Propunerile frecvente de modificare a regimului de taxare a companiilor producătoare de petrol și gaze naturale afectează de asemenea calitatea mediului investițional din acest sector.

Pentru anul 2020, România are o țintă asumată la nivel european pentru consumul primar de energie de 500 TWh (1800 PJ), respectiv de 24% energie regenerabilă în consumul final. Aceste ținte au fost deja atinse în anul 2015. În condiții de creștere economică, România va trebui să asigure ritmul necesar de investiții în energie regenerabilă pentru a își îndeplini ținta deși cererea de energie crește. În paralel cu investiții în capacități de generare pe baza surselor regenerabile, acest lucru poate fi asigurat prin Introducerea treptată, dar susținută, a biocombustibililor în sectorul transporturi.

Pentru anul 2030, țintele naționale sunt în curs de negociere cu Comisia Europeană și va exista un grad mai mare de flexibilitate pentru modul în care acestea vor fi atinse la nivel național.

Sectorul energetic parcurge o etapă accelerată de transformare la nivel global, prin acțiunea simultană a digitalizării (rețele inteligente, descentralizate etc.) și revoluției tehnologice (accesul la resurse de energie neconvenționale, noi tehnologii regenerabile tot mai competitive cu cele pe bază de combustibili fosili, stocarea electricității, autovehicule electrice și care se conduc singure etc.). Totodată, schimbările climatice impun continuarea rapidă a transferului către tehnologii și resurse energetice cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, consum redus de apă pe durata ciclului de viață (în special în zonele cu acces tot mai limitat la apă potabilă) și impact în general redus asupra mediului. Complexitatea acestor transformări este dublată de cererea în creștere de energie la nivel global. În acest context, pentru România este important să rămână competitivă din punct de vedere economic și să realizeze integrarea în piața de energie europeană, cu asumarea angajamentelor ce decurg din acest obiectiv. Un mix energetic sustenabil pentru România presupune concomitent asigurarea permanentă a accesului la resursele de energie pentru toți consumatorii (securitate energetică), la un cost cât mai scăzut (accesibilitate și competitivitate) și cu impact minim asupra mediului (sustenabilitate), în concordanță cu angajamentele internaționale și îndeplinirea țintelor alocate pentru anul 2020, ulterior pentru anul 2030, și cu perspectiva anului 2050. Astfel, se disting o serie de direcții de acțiune pe care PACT își asumă să le promoveze în anii următori.  

Eficiența energetică a României a sporit rapid în ultimii ani, în special datorită restructurării industriei de la câteva companii mari cu intensitate energetică ridicată, către mai multe companii mai mici cu valoare adăugată ridicată și consum energetic mai scăzut. Sectorul industrial a investit, de asemenea, considerabil în retehnologizare și eficiență energetică, o mare parte a potențialului economic de eficientizare fiind deja atins. Intensitatea energetică a economiei rămâne în continuare de 2,4 ori mai ridicată decât media europeană (cu aproximativ 50% mai mare la paritatea puterii de cumpărare), cu potențial ridicat de a îmbunătăți acest indicator prin măsuri de eficiență energetică în special în sectorul încălzirii clădirilor, dar și în transporturi, industrie și agricultură. În sectorul clădirilor, consumul energetic specific (kWh/m2/an) este adesea foarte ridicat pentru locuințele și spațiile pentru servicii/ clădirile publice din România. Standardul scăzut de eficiență energetică la care acestea au fost construite, în marea lor majoritate înainte de anul 1990, face ca potențialul de economisire prin măsuri simple de anvelopare termoizolantă să fie considerabil. În România, mediul rural se încălzește în mare măsură pe bază de lemn de foc (adesea nemarcat) în instalații de ardere ineficiente (sobe de teracotă). În mediul urban funcționează în continuare sistemele de termoficare construite înainte de 1990 (aproximativ 70 de localități, dar 50% din consum are loc în București), din păcate cu pierderi foarte mari și nevoie de investiții pe măsură pentru redimensionare și retehnologizare. Majoritatea locuitorilor din mediul urban se încălzesc cu gaz natural independent de rețelele de termoficare - sobe de teracotă/ convectoare/ centrale murale individuale. Mulți români încălzesc doar o parte din locuință pe timp de iarnă datorită nivelului ridicat de sărăcie energetică - cost ridicat al combustibililor pentru încălzire raportat la venitul disponibil. Pentru a asigura creșterea eficienței energetice la nivel european cu 20% (față de nivelul de referință prognozat în anul 2007 pentru anul 2020), Comisia Europeană a alocat ținte individuale de atins pentru fiecare stat membru. România are o țintă asumată la nivel european pentru consumul primar de energie de 500 TWh (1800 PJ) în anul 2020. Nivelul atins de România în anul 2015 a fost estimat la 382 TWh (1376 PJ). Prin urmare, indiferent de creșterea economică din următorii ani, se poate considera că România își va îndeplini fără probleme angajamentul. Pentru anul 2030, UE țintește în ansamblul său o reducere a consumului primar de energie cu 27% (sau, într-un scenariu mai ambițios, 30%) față de scenariul de referință din anul 2007. Statele membre pot coopera pentru a atinge aceste ținte, fără alocări la nivel național. Dacă însă România își asumă îndeplinirea nici mai mult, nici mai puțin decât a acestei ținte, consumul primar de energie ar trebui să fie de aproximativ 430-450 TWh (1550 - 1630 PJ). În condiții de creștere economică, România va trebui să asigure ritmul necesar de investiții în eficiență energetică pentru a limita creșterea consumului. Eficiența energetică reprezintă opțiunea fără regrete de investiție în transformarea sectorului energetic românesc, fiind probabil singurul aspect pe care toate părțile implicate îl consideră, fără rezerve, dezirabil. Măsurile de reducere a intensității energetice, în orice sector de activitate, contribuie concomitent la îndeplinirea unor obiective strategice pentru România.  

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

Nicio țară nu s-a dezvoltat fără a se urbaniza mai întâi. România este în momentul de față cea mai slab urbanizată țară din UE.

Cu excepția Timișoarei și Aradului, nu avem alt oraș major în România care să fie conectat prin autostradă sau drum expres la granița de Vest – pe unde pleacă 70% din exporturile României.

Chiar dacă orașele oferă multe oportunități (de exemplu, locuri de muncă, educație, servicii de sănătate), populația din zonele limitrofe acestor orașe are acces dificil la aceste oportunități.

Orașele românești oferă o calitate scăzută a vieții.

Există în continuare discrepanțe mari de calitate a vieții între mediul urban și mediul rural.

 SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

Lipsa de infrastructură și accesul la programe educaționale de calitate produc un decalaj vizibil între șansele copiilor din mediul rural comparativ cu cei din mediul urban. Dreptul unui copil la dezvoltare nu ar trebui să depindă de lucrurile de bază precum accesul la un calculator, la școală, sau de problema transportului spre școală din cauza unui drum neaccesibil sau a lipsei mijloacelor de transport în comun.

Comunitățile marginalizate și sărace din mediul rural și urban din România au o serie de trăsături comune, care includ printre altele lipsa actelor de identitate, a proximității instituțiilor de învățământ, a locurilor de muncă și a apei curente.

Principalele direcții de acțiune în domeniul dizabilității sunt axate pe accesibilitate, participare, egalitate, încadrare în câmpul muncii, educație şi sănătate. Viața independentă este posibilă prin accesibilizarea mediului fizic şi informaţional care să permită persoanelor cu dizabilități să aibă control asupra propriei lor vieţi. Serviciile trebuie să fie accesibile tuturor şi furnizate pe baza șanselor egale, permiţând flexibilitate persoanelor cu dizabilități în viaţa de zi cu zi. Viața independentă necesită accesibilizarea mediului construit şi transportului, accesul la asistenţă personală şi/sau servicii comunitare, indiferent de nivelul de asistenţă necesar. Reformele în domeniul respectiv necesită revizuirea cadrului legislativ şi normativ în vederea incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități, resurse financiare adecvate pentru dezvoltarea serviciilor specializate.

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ

În 2013, valoarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor achiziționate din fonduri publice s-a ridicat la 13,3% din PIB-ul României, din care 9,46% (14.250 milioane euro) de la bugetul de stat și aproximativ  3,87%  (5.491  milioane  euro)  din  fonduri  UE  și  alte  surse  de  finanțare.

Pentru mulți ani, procedurile  de  atribuire  din  România  s-au dovedit  ineficiente, îngreunate  de  bariere  birocratice și fară a urmări  o  eficiență  a  utilizării  fondurilor,  aceasta fiind și una dintre cauzele ratei scăzute a absorbției și a corecțiilor aplicate finanțărilor din fondurile UE.

Corupția este o altă problemă majoră, pierderile cauzate anual de acest fenomen sunt aproape imposibil de cunatificat.

 SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ