Pactul nostru

 

NOI,

Conștientizând situația în care a ajuns România, aflată într-o continuă criză multiplă — economică, politică, socială și morală — într-un context global complex și riscant,

Remarcând că actuala clasă politică nu își urmărește decât propriile interese și este incapabilă să gândească și să pună în aplicare un program credibil și eficient de dezvoltare economică și de reformă reală a instituțiilor publice,

Înțelegând faptul că trăim un moment crucial, că viitorul nostru se află în cumpănă și că noi toți, în calitate de cetățeni ai României, ne decidem singuri soarta,

Luând drept exemplu eforturile generațiilor din trecut, care au luptat pentru unitate, dreptate și libertate,

Cunoscând potențialul țării noastre, bazat pe resurse umane și naturale remarcabile,

Știind că partenerii noștri strategici din structurile europene și euro-atlantice au nevoie de un aliat puternic și de încredere într-o regiune de importanță majoră,

Fiind convinși că este de datoria tuturor cetățenilor să ia atitudine și să se implice activ pentru schimbarea pozitivă a României

Și având convingerea că cei care își păstrează speranța într-un viitor mai bun pentru România ne vor sprijini în demersul nostru,

Ne unim forțele în Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor (PACT)

Și, pe baza a patru principii esențiale —

Profesionalism, Acțiune, Comunitate și Transparență —

Ne angajăm să redăm România cetățenilor ei pentru a construi împreună o țară democratică, dezvoltată și demnă.

O reacţie

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.

  • commented 2016-11-02 14:39:34 +0200
    Dragi tineri,viitorul este al vostru si al urmasilor vostri.Va doresc din tot sufletul sa aveti succes in alegerile din Noiembrie 2016.Ma bucur sa constat ca multi tineri care au studiat in strainatate revin acasa, demonstrand ca-si iubesc tara si neamul din care provin.