PACT solicită autorităţilor retragerea cetăţeniei române membrilor PSRM

PACT solicită autorităţilor retragerea cetăţeniei române membrilor PSRM

dodonPlatforma Acţiunea Civică a Tinerilor condamnă declaraţiile preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, potrivit cărora “dacă Imperiul rus nu s-ar fi oprit la Prut, am fi avut acum o Moldovă întregită”. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, aflat în vizită în Federaţia Rusă, a primit de la preşedintele Rusiei Vladimir Putin o hartă a Moldovei mari şi a afirmat că jumătate din teritoriul României este de fapt moldovenesc.

Aceste declaraţii, lipsite de orice bază istorică, pun în discuţie integritatea statului naţional român şi trebuie sancţionate drastic. Remarcăm cu îngrijorare că de când a devenit preşedintele Republicii Moldova, domnul Igor Dodon a avut drept preocupare principală demonizarea continuă a statului român, aceasta fiind doar ultima dovadă în acest sens, dintr-un şir mai lung ce include şi retragerea cetăţeniei fostului preşedinte Traian Băsescu.

 

În aceste condiţii, PACT solicită retragerea cetăţeniei române a parlamentarilor care sunt membrii PSRM, fostul partid al lui Igor Dodon:

 

- Alexandru Lebedinschi;

- Radu Mudreac;

- Corneliu Furculiță;

- Alla Dolință;

- Anatolie Labuneț;

- Ghenadie Mitriuc.

În cazul în care aceştia doresc să-şi păstreze cetăţenia, le solicităm ferm acestora să se delimiteze de declaraţiile iresponsabile ale preşedintelui moldovean.

PACT consideră că viitorul României şi al Republicii Moldova este unul comun, iar unirea celor două state ca rezultat al voinţei cetăţenilor se află în programul politic “România pe bune”.

“Statalitatea Moldovei istorice stă la temelia statului roman modern. De asemenea, majoritatea moldovenilor trăiesc în România. Nu cred că tovarăşul Dodon şi-ar dori să ne aibă pe noi, moldovenii din România în cadrul aceluiaşi stat, pentru că, automat, populaţia conştientă că suntem acelaşi popor ar fi net majoritară şi Unirea, ce-l sperie pe Igor Dodon şi pe toată clasa politică de la Chişinău, s-ar înfăptui mult mai repede”, a declarat George Simion, liderul Platformei Unioniste “Acţiunea 2012”.

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.