MEDIU

IMPREUNĂ PENTRU: UN MEDIU CURAT

 

1 - Reîmpădurim România

2 - Modernitate = Biodiversitate

 

3 - Prețuim calitatea aerului, a apelor și a solului

 

4 - Gestionăm deșeurile în mod sustenabil

 

Context/ introducere:

 

O Românie demnă și dezvoltată trebuie să respecte și să gestioneze în mod durabil resursele și serviciile oferite de către mediul înconjurător. Pentru atingerea acestui deziderat, sunt necesare proiecte de ameliorare a calității aerului, a apelor și a solului, precum și protejarea biodiversității. Fondurile europene pentru perioada 2014-2020 vor contribui în continuare în mod semnificativ la conturarea proiectelor de mediu ca oportunități, însă este necesară în același timp și așezarea principiilor dezvoltării durabile mult mai adânc în conștiința și practica românească. 

 

Calitatea aerului, apelor și a solului, precum și gestiunea fondului forestier, a deşeurilor şi a siturilor contaminate sunt adresate necorespunzător în România. Din multe puncte de vedere, indicatorii de mediu plasează România la coada clasamentului european, cu excepția biodiversității și a calității apelor / solului (care sunt într-o stare și mai deficitară în celelalte state membre). În România, protecția mediului este percepută adeseori ca o obligație costisitoare și aproape inutilă, fiind rar abordată ca o oportunitate și o investiție pe termen lung. Această situație se regăsește atât la nivel politic și al administrației publice, cât și al cetățenilor și al agenților economici. Mobilizarea societății civile în cazul Roșia Montană este o excepție. Spre deosebire de alte sectoare de activitate, unde o parte a investițiilor au avut o motivație economică, investițiile în domeniul protecției mediului sunt aproape în totalitate rezultatul standardelor și legislației europene cărora România trebuie să li se conformeze. 

 

PACT 1: Reîmpădurim România 

 

Diagnostic:

38% din suprafața statelor membre UE28 este împădurită (31% la nivel mondial), în timp ce în România doar aproximativ 30% din suprafață este împădurită. Potențialul în România este mult mai ridicat, atât în ecosistemele montane, cât și în cele premontane, de podiș și de câmpie. Managementul fondului forestier din România a fost profund deficitar și nesustenabil în ultimele decenii, ceea ce a condus la despădurirea nerațională, cu sau fără autorizație, și de multe ori ilegală a unor suprafețe întinse de pădure. În primul trimestru al anului 2016, în România au fost depistate, în medie, aproximativ 100 de tăieri ilegale de pădure în fiecare zi! Gestionarea deficitară a fondului forestier este cauzată de situația proprietarilor privați de păduri (lipsa cadastrului, proprietăți mici gestionate deficitar la nivel de obște, cadru inadecvat pentru gestionarea sustenabilă a pădurilor), respectiv de aplicarea necorespunzătoare a Codului Silvic și insuficiența programelor de reîmpădurire. Efectele despăduririlor necontrolate sunt tot mai devastatoare: alunecări de teren, viituri și inundații catastrofale, modificări ale micro-climei și creșterea numărului fenomenelor meteorologice extreme la nivel local, impact negativ asupra ecosistemelor și a biodiversității. În România, există un potențial ridicat de creștere a suprafețelor împădurite (chiar până la media europeană de 38%, prin împădurirea unei suprafețe suplimentare de 20 000 kmp). Esențial însă pentru început este introducerea principiilor dezvoltării durabile în managementul forestier la nivel național și stoparea despăduririlor ilegale. Lemnul este o resursă importantă de energie pentru încălzire în mediul rural în România, cu aproximativ 10% din totalul resurselor primare de energie (aproximativ 140 PJ). Utilizarea este însă foarte ineficientă, în locuințe cu un grad redus de eficiență energetică și instalații de ardere poluante și ineficiente, fără filtre de particule - spre exemplu, sobe de teracotă. România exportă volume mari de masă lemnoasă brută sau cu un grad scăzut de procesare (peleți, scândură). Din 413 mii de tone de peleți exportate în anul 2014, aproape jumătate au mers către Austria și aproape încă o treime către Italia. 

 

Direcții de acțiune:

 

  • Pentru a opri tăierile ilegale de pădure, se impune o campanie de informare amplă, la nivel național, cu privire la accesul publicului la baza de date a Ministerului Mediului ce arată în timp real locurile unde se încarcă lemn din defrișări, pentru ca ulterior să fie comparate datele cu ceea ce se declară în foile de transport.
  • Pentru a opri aprobarea tăierilor de pădure ce încalcă principiile unui management responsabil și ale dezvoltării durabile, este necesară creșterea nivelului de calificare a personalului silvic, respectiv eliminarea actelor de corupție și trafic de influență în domeniu. Clarificarea situației proprietăților, intabularea și realizarea cu celeritate a lucrărilor de cadastru sunt esențiale. O sursă de finanțare ar putea fi amenzile aplicate celor care desfășoară tăieri ilegale.
  • Taxa pentru reîmpădurire la tăiere, colectată de către stat, ar trebui utilizată exclusiv pentru finanțarea lucrărilor de reîmpădurire.
  • Alegerea cu atenție a speciilor pentru lucrările de împădurire și reîmpădurire, în armonie cu ecosistemele existente și adaptate la microclimatul local, respectiv la evoluția acestuia o dată cu procesul de încălzire globală și deplasare a zonelor fito-geografice.
  • Consumul de biomasă în instalații moderne în România - prin peletizare și ardere în instalații eficiente, respectiv biocarburanți - este foarte scăzut, dar cu un potențial important de creștere. Prin utilizarea eficientă a biomasei poate fi acoperită o pondere considerabil mai mare a necesarului de încălzire, fără a crește impactul asupra pădurilor.
  • Modernizarea și tehnologizarea încălzirii locuințelor din mediul rural, prin lucrări de termoizolare inclusiv introducerea unor alți combustibili decât biomasa, sunt esențiale pentru a permite dezvoltarea durabilă a fondului forestier.
  • România exportă mobilă de înaltă calitate, ceea ce creează locuri de muncă cu un înalt nivel de calificare și bine plătite la nivelul comunităților locale, inclusiv în mediul rural. Această direcție de dezvoltare, către un grad înalt de prelucrare și valoare adăugată, ar trebui prioritizată.

 

PACT 2 - Modernitate = Biodiversitate 

 

Diagnostic

 

La nivel global, biodiversitatea reprezintă unul dintre cei 9 parametri planetari cel mai puternic afectați de activitatea umană. Limita de siguranță pentru parametrul biodiversitate este cu mult depășită, situația actuală fiind descrisă ca asemănătoare unei dispariții masive a speciilor (great extinction) - un eveniment cu impact catastrofal pe termen lung. La nivel european, mediul înconjurător este puternic antropizat, cu un grad redus al biodiversității, deși în ultimele decenii situația tinde să se amelioreze datorită reglementărilor cu acest scop. În România, biodiversitatea a avut mai puțin de suferit de pe urma activităților economice și a impactului antropic în general. Capitolul biodiversitate este unul dintre puținele unde România se clasează mai bine decât majoritatea statelor europene. Fiind situat în Europa Centrală, la distanţă egală atât între Polul Nord şi Ecuator, cât şi între Oceanul Atlantic şi Munţii Urali, în bazinul hidrografic al Dunării şi Mării Negre, teritoriul României include 28% zone muntoase, 42% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii – caracteristici unice în Europa. Cinci din cele unsprezece regiuni bio-geografice ale Europei se găsesc în România: alpină, continentală, panonică, pontică (inclusiv regiunea marină a Mării Negre) şi stepică. Ecosistemele naturale şi semi-naturale acoperă 47% din suprafaţa ţării. 

 

În anul 2006, în România au fost stabilite aproximativ 900 de tipuri de habitate naturale, dintre care peste 500 sunt incluse în sistemul Natura 2000 si au fost identificate 225 000 ha de păduri de virgine. Principalul instrument al Uniunii Europene pentru conservarea in situ a biodiversităţii îl reprezintă reţeaua Natura 2000, ce include în România 382 de Situri de Importanţă Comunitară şi 148 de Arii de Protecţie Specială Avifaunistică, acoperind aproape 23% din teritoriul naţional (5.406.000 ha). Ariile naturale protejate de interes naţional reprezintă 7% din teritoriul naţional şi se suprapun în mare parte cu siturile Natura 2000. O importanţă specială trebuie acordată ariilor naturale protejate de importanţă internaţională:

 

○     3 rezervaţii ale Biosferei – ce acoperă o suprafaţă de 664.446 ha: Delta Dunării (1991), Retezat (1979) şi Pietrosul Rodnei (1979);

 

○     19 situri Ramsar (zone umede de importanţă internaţională) – ce acoperă o suprafaţă de 1.156.448 ha: Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureşului (2006), Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol (2006), Parcul Naţional Porțile de Fier (2011), Parcul Natural Comana (2011), Tinovul Poiana Stampei (2011), Confluenţa Olt-Dunăre (2012), Lacul Bistreţ (2012), Lacul Iezer Călăraşi (2012), Lacul Suhaia (2012), Blahnița (2013), Brațul Borcea (2013), Calafat – Ciuperceni – Dunăre (2013), Canaralele de la Hârșova (2013), Ostroavele Dunării-Bugeac-Iortmac (2013), Dunărea Veche – Brațul Măcin (2013) și Confluență Jiu – Dunăre (2013). 

 

Delta Dunării este un membru important al Reţelei Mondiale a Rezervaţiilor Biosferei UNESCO şi sit RAMSAR, reprezentând cea mai întinsă zonă umedă din Europa, cea mai mare zonă compactă cu stuf din lume, cu aproximativ 1 700 de specii de floră şi 3 800 de specii de faună şi cu peste 30 de tipuri de ecosisteme. În ultimele decenii, o serie de factori au condus la modificarea compoziţiei şi structurii ecologice a capitalului natural românesc: extinderea şi intensificarea sistemelor de producţie agricole prin transformarea unor ecosisteme naturale sau semi-naturale în terenuri arabile şi amenajarea lor pentru aplicarea tehnologiilor de producţie intensive; dezvoltarea infrastructurii de producţie în diverse unităţi, cu precădere în sectoarele metalurgiei feroase şi neferoase, industriei chimice şi petrochimice, contribuind masiv la poluarea aerului, a apelor de suprafaţă şi subterane şi a solului; supraexploatarea pădurilor naturale şi dezechilibrarea ecologică a multor bazine hidrografice montane; etc.

 

Direcții de acțiune

 

  • Crearea de culoare de migrare pentru specii locale în ecosisteme traversate și fragmentate de lucrări de infrastructură publică (drumuri, conducte etc.), în special în zona alpină. Este necesară și bugetarea pentru mentenanța și gestiune anuală a acestor culoare, nu doar investițiile inițiale în infrastructura de bază.
  • Luarea măsurilor necesare pentru a limita numărul păsărilor migratoare afectate de extinderea rapidă, pe suprafețe mari, a parcurilor eoliene construite în zona Dobrogea, în apropierea culoarelor de migrație a numeroase specii către și dinspre Delta Dunării.
  • În ceea ce privește siturile Natura 2000, trebuie încurajate modelele de succes (precum Podișul Hârtibaciului) de armonizare a nevoii de dezvoltare economică cu cea de prezervare a biodiversității.
  • Autoritățile trebuie să găsească soluții, la nivel național, regional și local, pentru compensarea echitabilă și predictibilă a proprietarilor de terenuri în arii protejate, în funcție de impedimentele create de respectarea acquis-ului Natura 2000, astfel încât aceștia să fie încurajați să își îndeplinească obligațiile.
  • Stabilirea, actualizarea și/sau adaptarea măsurilor prevăzute în planurile de management ale ariilor naturale protejate pentru asigurarea conservării habitatelor naturale și a speciilor sălbatice în contextul existenței schimbărilor climatice;
  • Elaborarea planurilor regionale de management al biodiversităţii, pentru a identifica zonele prioritare pentru conservarea peisajului şi coordonarea eforturilor de recuperare pentru speciile şi comunităţile ameninţate;
  • Dezvoltarea, îmbunătățirea şi implementarea eficientă a sistemului naţional de monitorizare a stării de conservare a habitatelor naturale şi a speciilor sălbatice de interes comunitar, pentru a evalua atât vulnerabilitatea, cât şi eficienţa măsurilor și a planurilor de conservare propuse. Sistemul de monitorizare existent nu se bazează pe metodologii de monitorizare specifice, iar evaluarea vulnerabilităţii va contribui la identificarea priorităţilor şi la dezvoltarea acţiunilor adecvate pentru a asigura supravieţuirea pe termen lung a habitatelor şi speciilor vizate. 

 

PACT 3 - Prețuim calitatea aerului, a apelor și a solului 

 

Diagnostic

 

Principalele cauze ale poluării aerului sunt dependența ridicată de cărbune inferior/ lignit în producția de energie electrică (în unități ineficiente și inflexibile, deși modernizate), respectiv de lemn pentru încălzire în mediul rural (în sobe ineficiente, cu ardere deschisă și fără filtre), urmate de traficul rutier cu un parc de autovehicule învechit (pe străzi și șosele aglomerate). Poluarea industrială, specifică perioadei comuniste, a scăzut considerabil o dată cu închiderea mastodonților industriei grele și modernizarea celor transformați în companii profitabile cu capital privat. Poluarea cu microparticule PM2,5, din surse industriale și sectorul transporturi, cauzează peste 25 mii de decese premature anual în România (o rată de aproape 1400 ani de viață/ milion locuitori, depășită la nivelul UE doar de Bulgaria, Polonia și Ungaria). România stă însă mai bine, comparativ cu statele UE, la reducerea poluării aerului cu oxizi de sulf, azot și alți poluanți. În ceea ce privește poluarea apelor și a solului, cauza principală o reprezintă depozitarea inadecvată a deșeurilor și lipsa tratării corespunzătoare a apelor uzate în mediul urban și cel rural, atât în sectorul rezidențial cât și la agenții economici. Situația este agravată de creșterea consumului, de modul inadecvat de utilizare a infrastructurii existente, precum și de ritmul scăzut al noilor investițiilor în infrastructură modernă (colectare selectivă, valorificare energetică/ reciclare, tratare a apelor uzate, canalizare etc). În privința situaţiei siturilor contaminate, în România nu există un cadru juridic adecvat, în care termenul “arie contaminată” să fie clar definit şi care să impună standarde de reabilitare. 

 

Direcții de acțiune

 

  • Pentru îmbunătăţirea calităţii aerului, se va continua reabilitarea sistemelor centrale de încălzire, pentru încadrarea emisiilor de SO2, NOx şi pulberi în limitele prescrise de Directivele UE. O mare parte a acestor investiții sunt obligatorii conform legislației europene, ce condiționează retehnologizarea marilor poluatori (centrale electrice de termoficare, termocentrale, combinate), inclusiv în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
  • Reducerea ponderii energiilor neregenerabile (cărbune, păcură, petrol, iar pe termen lung și gaz natural) şi substituirea treptată a acestora, în ritm susținut, cu energii cu impact redus asupra mediului (hidro, eolian, solar și altele). Se recomandă în acelaşi timp evitarea aplicării acestor soluţii în arealele naturale protejate NATURA 2000, iar acolo unde aceasta are loc, cu respectarea unor reguli stricte de amplasament și amenajare adaptate la situațiile specifice ale ecosistemelor din arealele protejate.
  • Replanificarea traficului urban prin implementarea sistemelor GIS (sistem de informații geografice - de geolocalizare), care să eficientizeze transportul public prin modelarea fluxurilor de călători, sincronizarea semafoarelor şi depistarea oricăror probleme în sistem (accidente, întreruperi, defectări ale sistemelor electrice), coroborat cu construirea de parcări, instituirea de sensuri unice şi aplicarea unei taxe pentru acces în centrul oraşului cu autovehiculul. Aceste eforturi ar putea fi suplimentate de compatibilizarea transportului în comun cu mijloacele de transport alternativ şi de construirea unor şosele de centură (funcţionale şi la standarde ridicate) pentru oraşele mari.
  • Prevenirea poluării în construcţiile din mediul urban poate fi făcută atât prin respectarea unor standarde minime de salubrizare/ igienă/ protecţie a mediului, cât şi prin încurajarea dezvoltării construcţiilor pasive sau active din punct de vedere energetic (din momentul construcţiei şi pe toată perioada de funcţionare a acesteia).
  • Prevenirea poluării în construcțiile din mediul rural poate fi făcută prin încurajarea soluțiilor de încălzire cu impact scăzut asupra calității aerului, respectiv unități de încălzire prin ardere moderne, eficiente, prevăzute cu filtre de particule, precum și combustibili cu emisii scăzute de poluanți (peleți, gaz natural). Se impune de asmenea creșterea eficienței energetice a locuințelor din mediul rural prin lucrări de anvelopare termică și alte măsuri adecvate fiecărei locuințe în parte, inclusiv utilizarea, acolo unde fezabil, a pompelor de căldură aer-sol, respectiv a panourilor fotovoltaice.
  • La nivelul conştientizării populaţiei, soluţiile mai accesibile constau în primul rând în realizarea unor campanii de informare a populaţiei referitoare la poluarea şi calitatea aerului, respectiv a apelor și a solului. Interzicerea folosirii cianurilor în minerit și promovarea tehnologiilor prietenoase cu mediul și a alternativelor sustenabile;
  • Pentru problemele legate de siturile contaminate, soluţiile identificate sunt la nivel de legislaţie, investiţii financiare şi protecţia mediului. Legislaţia trebuie modificată pentru a asigura întărirea capacităţii juridice și a defini clar standardele conform cărora un teren este catalogat drept sit contaminat şi pe cele de reabilitare. Ulterior, prin aplicarea prevederilor de mai sus, este nevoie de o evaluare completă a siturilor contaminate din România (în colaborare cu mediul academic), în vederea diagnosticării problemei la nivel naţional.
  • Alocarea fondurilor europene pentru proiecte de reabilitare a siturilor contaminate, în mod transparent, pentru a evita abuzurile înregistrate în prezent. De asemenea, trebuie deschise oportunităţi de finanţare a reabilitării terenurilor de către proprietarii privaţi, ceea ce ar creşte semnificativ numărul de situri ce pot fi tratate.
  • Direcțiile de acțiune cu privire la gestiunea deșeurilor, în vederea îmbunătățirii calității aerului, a apelor și a solului, sunt prezentate mai jos, în capitolul dedicat. 

 

PACT 4 - Gestionăm deșeurile în mod sustenabil

 

Diagnostic 

 

România este al treilea mare producător de deșeuri la nivel european, după Germania și Franța, cu aproximativ 250 milioane tone în fiecare an. Raportat la populație, România este al 6-lea mare producător de deșeuri, cu aproximativ 13 tone anual pe cap de locuitor (13 t/an/loc). Peste 80% din acest volum este asociat activităților de minerit în subteran și la suprafață, ce generează cantități foarte mari de steril. Acesta este depozitat în halde, unde se impun lucrări de amenajare pentru a reduce impactul negativ asupra mediului - riscul unor accidente, precum și impactul asupra ecosistemelor și a biodiversității. Gestiunea necorespunzătoare a deșeurilor din sectorul resurselor minerale are un impact major asupra calității mediului înconjurător în zonele afectate de activități miniere. România produce aproximativ 44 milioane tone (mt) de deșeuri anual din alte activități decât mineritul, respectiv aproximativ 2,2 t/an/loc. Acest nivel este foarte apropiat de cel mediu european, respectiv similar celorlalte state europene. În ultimul deceniu, tendința a fost de scădere ușoară la nivel european, respectiv de creștere ușoară în România. Principalele surse de deșeuri (în afara mineritului) în România, în ordinea volumului total anual, sunt: activități economice (altele decât sectorul energetic, construcțiile și industria producătoare) - 22,6 mt, sectorul energetic - 9 mt, industria producătoare - 6 mt, gospodăriile - 4,6 mt, sectorul construcții - 1,3 mt. Gestiunea deșeurilor din toate aceste sectoare se realizează, în România, în mod deficitar. Doar jumătate dintre cele 44 mt de deșeuri din alte activități decât mineritul sunt gestionate altfel decât prin depozitare la ”groapa de gunoi”. Dintre cele gestionare corespunzător, 18,8 mt sunt reciclate - în special deșeuri din sectorul industriei producătoare și alte activități economice. Doar 2 mt sunt incinerate, dintre care aproximativ 85% în scopul producerii de energie.

 

La categoria celor 22 mt depozitate anual în ”gropi de gunoi” se încadrează aproape totalitatea deșeurilor menajere, gradul de colectare selectivă și valorificare a deșeurilor gospodăriilor fiind extrem de scăzut. Reciclarea și reutilizarea acestor deșeuri trebuie să crească semnificativ în următorii ani, România fiind în procedură de infringement deschisă de Comisia Europeană datorită nerespectării acquis-ului comunitar cu privire la gestiunea sustenabilă a deșeurilor. România stă mai bine la capitolul deșeuri periculoase, având al treilea cel mai mic volum de astfel de deșeuri pe cap de locuitor din UE. Se produc aproximativ 670 mii tone deșeuri periculoase anual, dintre care 521 mii tone sunt gestionate în felul următor: 166 mii tone utilizate pentru a produce energie, 136 mii tone incinerate, 116 mii tone reciclate, respectiv 103 mii tone depozitate. În ceea ce privește deșeurile radioactive de la centrala nucleară de la Cernavodă, nu s-au găsit până în prezent soluții sigure de depozitare permanentă. Este esențială stocarea acestora în condiții de maximă siguranță, respectiv provizionarea sumelor necesare pentru soluția permanentă de depozitare sau neutralizare, pe parcursul funcționării profitabile a centralei nucleare. 

 

Direcții de acțiune

 

  • Crearea unui sistem de monitorizare a traseului deșeurilor de la operatorul care colectează, la cel care recepționează și procesează/ valorifică/ depozitează deșeurile. Ar preveni depozitarea ilegală și ar facilita valorificarea deșeurilor.
  • Stabilirea unor standarde minime pentru colectare selectivă/ reciclare a deșeurilor la nivel național, pentru a eficientiza atingerea țintelor stabilite pentru anul 2020. Este vorba aici atât de deșeurile gospodăriilor, cât și de cele ale agenților economici.
  • Creşterea gradului de conştientizare cu privire la efectele deşeurilor asupra mediului înconjurător și asupra sănătății personale, promovarea de producţie ecologică şi schimbarea comportamentului consumatorilor, înspre minimizarea cantității de deşeuri.
  • Implicarea directă a autorităţilor locale în responsabilizarea localnicilor, monitorizarea atentă a informaţiilor legate de gestiunea deşeurilor, a prevederilor legale, a mijloacelor puse la dispoziţia populaţiei.
  • Introducerea în curriculumul de învăţământ a unor ore de protecţie a mediului (ce pot fi ţinute de profesori de biologie, geografie, chimie sau de educaţie civică; cursurile pot fi făcute interactive prin colaborarea cu societatea civilă activă pe domeniul protejării deşeurilor).
  • Susținerea și multiplicarea iniţiativelor sociale și a demersurilor societăţii civile în acţiuni de advocacy pe aspecte ce ating legislaţia de specialitate; implicarea actorilor non-guvernamentali și a cetățenilor în dezbateri publice pentru conştientizarea populaţiei pe termen lung.
  • Creşterea gradului de reutilizare sau reciclare a materialelor incluse în fluxul de deşeuri, reducerea volumului de material ce trebuie gestionat drept deşeuri prin promovarea proceselor de simbioză industrială și aplicarea conceptului de eficiența resurselor în gestionarea durabilă a deșeurilor
  • Colectarea separată a deşeurilor biodegradabile şi compostarea lor, respectiv stimularea producției de biogaz cu destinație energetică la nivel local. În special deșeurile agricole trebuie valorificate în scop energetic, respectiv de producere a îngrășămintelor bio, cu impact scăzut asupra mediului și ce sprijină atingerea țintelor de combatere a schimbărilor climatice.
  • Dezvoltarea de colaborări dintre actori privaţi, autorităţi publice, sectorul non-guvernamental şi mediul academic pentru accesarea finanțării europene pentru implementarea proiectelor în domeniul gestiunii deșeurilor.