ÎMPREUNĂ PENTRU: Un mix energetic eficient si sustenabil

Diagnostic

• Cererea primară de energie a României în 2015 a fost estimată la 382 TWh (1376 PJ), echivalentul a 19.25 MWh/ locuitor (jumătate din media europeană). Mixul energetic este bine diversificat, cu aproximativ 30% petrol și produse petroliere, 27% gaze naturale, 16% cărbune și 27% energie neutră dpdv gaze cu efect de seră (GES) - din care 10% lemne de foc, iar restul biocombustibili, electricitate din surse regenerabile și energie nucleară.

• Producția de electricitate a României în 2015 a fost de 65,6 TWh, echivalentul a 3300 kWh/ locuitor. Consumul intern a fost de 52,6 TWh (diferența fiind împărțită în mod egal între consumul tehnologic/ pierderile în rețea și export net). Mixul de electricitate este diversificat: 27% cărbune (atât huilă, cât și lignit), 27% hidro energie, 18% nuclear, 14% gaz natural, 11% eolian, 2% solar fotovoltaic și 1% biomasă. Cu alte cuvinte, 41% din mixul de electricitate este compus din energie regenerabilă, 59% este energie fără emisii GES și 73% are emisii scăzute de CO2. În mixul de electricitate, intensitatea emisiilor este de 300 g CO2/kWh, un nivel relativ scăzut la nivel european. Cu alte cuvinte, România stă bine la acest capitol comparativ cu majoritatea statelor membre UE.

• Starea infrastructurii energetice a României este în mare măsură precară, cu costuri mari datorate pierderilor semnificative și probleme de mediu. Aceasta se datorează tehnologiilor utilizate învechite, uzate și neadaptate nevoilor din prezent. Nevoile de investiții în infrastructură energetică pentru următorii 15 ani sunt estimate la multe zeci de miliarde de euro.

• Perioada 2010-2014 a fost marcată de investiții considerabile în noi capacități de generare intermitente, în special eoliene și solare, susținute de o schemă de sprijin foarte generoasă. Piața certificatelor verzi nu a funcționat niciodată corespunzător, suferind numeroase intervenții, inclusiv retroactive. O problemă majoră o reprezintă impredictibilitatea mediului de investiții, care a trecut de la supracompensare la subcompensare, și pentru care nu există o soluție de mijloc agreată de către participanții la piață pentru a crea stabilitate în sistem.

• Mediul de investiții în sectorul energetic este marcat în mod negativ și de rolul prea pregnant al statului în sectorul energetic, respectiv de gestionarea dezastruoasă, netransparentă, de multe ori în ilegalitate, a companiilor energetice cu capital integral de stat. Propunerile frecvente de modificare a regimului de taxare a companiilor producătoare de petrol și gaze naturale afectează de asemenea calitatea mediului investițional din acest sector.

• Pentru anul 2020, România are o țintă asumată la nivel european pentru consumul primar de energie de 500 TWh (1800 PJ), respectiv de 24% energie regenerabilă în consumul final. Aceste ținte au fost deja atinse în anul 2015. În condiții de creștere economică, România va trebui să asigure ritmul necesar de investiții în energie regenerabilă pentru a își îndeplini ținta deși cererea de energie crește. În paralel cu investiții în capacități de generare pe baza surselor regenerabile, acest lucru poate fi asigurat prin Introducerea treptată, dar susținută, a biocombustibililor în sectorul transporturi.

• Pentru anul 2030, țintele naționale sunt în curs de negociere cu Comisia Europeană și va exista un grad mai mare de flexibilitate pentru modul în care acestea vor fi atinse la nivel național.

PACT 1: Un mix energetic sustenabil

Sectorul energetic parcurge o etapă accelerată de transformare la nivel global, prin acțiunea simultană a digitalizării (rețele inteligente, descentralizate etc.) și revoluției tehnologice (accesul la resurse de energie neconvenționale, noi tehnologii regenerabile tot mai competitive cu cele pe bază de combustibili fosili, stocarea electricității, autovehicule electrice și care se conduc singure etc.). Totodată, schimbările climatice impun continuarea rapidă a transferului către tehnologii și resurse energetice cu emisii scăzute de gaze cu efect de seră, consum redus de apă pe durata ciclului de viață (în special în zonele cu acces tot mai limitat la apă potabilă) și impact în general redus asupra mediului. Complexitatea acestor transformări este dublată de cererea în creștere de energie la nivel global. În acest context, pentru România este important să rămână competitivă din punct de vedere economic și să realizeze integrarea în piața de energie europeană, cu asumarea angajamentelor ce decurg din acest obiectiv. Un mix energetic sustenabil pentru România presupune concomitent asigurarea permanentă a accesului la resursele de energie pentru toți consumatorii (securitate energetică), la un cost cât mai scăzut (accesibilitate și competitivitate) și cu impact minim asupra mediului (sustenabilitate), în concordanță cu angajamentele internaționale și îndeplinirea țintelor alocate pentru anul 2020, ulterior pentru anul 2030, și cu perspectiva anului 2050. Astfel, se disting o serie de direcții de acțiune pe care PACT își asumă să le promoveze în anii următori.  

Direcții de acțiune

• Restructurarea companiilor din sectorul energetic deținute de stat (Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia, Nuclearelectrica, Hidroelectrica etc.), în primul rând prin profesionalizarea și depolitizarea funcțiilor executive și a consiliilor de administrație acolo unde acest lucru nu este încă realizat. Rolul de reglementator al statului trebuie să fie complet separat de cel de acționar, iar companiile trebuie să devină profitabile cât mai curând. România nu își mai poate permite să cheltuie sume uriașe de la bugetul de stat pentru a susține companii ce realizează pierderi. Pentru a realiza acest obiectiv, sunt necesare transparentizarea tuturor contractelor încheiate de aceste companii, decăpușarea și eficientizarea acestora. Până în anul 2018, fiecare dintre aceste companii trebuie fie să devină profitabile, fie să fie închise (fără a periclita securitatea fizică a aprovizionării cu energie). 

• Reîmpărțirea activelor din sectorul generare de electricitate ale companiilor, separate în prezent în mod nefericit pe tipul de tehnologie/ resursă energetică folosită, în mod echilibrat în același număr de companii cu un portofoliu diversificat de generare. Această reformă poate avea loc în mod responsabil doar în momentul în care pasul restructurării menționat anterior s-a încheiat cu succes. 

• Adoptarea de către statul român, atât ca potențial investitor, cât mai ales ca reglementator, a unei atitudini de neutralitate tehnologică pentru toate investițiile în capacități noi de generare, respectiv stocare a electricității. Același principiu ar trebui să fie valabil pentru o eventuală piață de capacitate, însă doar în situația în care crearea unei astfel de pieți este absolut necesară. Singura diferențiere poate fi între resurse fără emisii de gaze cu efect de seră (încurajate printr-un sistem de sprijin unitar, precum cel al certificatelor verzi, dublat de ținte concrete ancorate în angajamentele internaționale ale României); și combustibili fosili (integrați pieței de emisii de gaze cu efect de seră EU ETS). 

• Reformarea sistemului de sprijin pentru energie regenerabilă pe principiul îndeplinirii țintelor la costul cel mai scăzut - un singur certificat verde pentru oricare tehnologie regenerabilă; doar instalațiile foarte mici, la nivel rezidențial vor putea beneficia de un mecanism de sprijin la injectarea în rețea de tip feed-in, la nivelul mediu european. Intervențiile de ajustare a sistemului de sprijin au loc la intervale regulate (spre exemplu, la fiecare 2 sau 3 ani), cu pași clari de parcurs în consultarea părților interesate și fără posibilitatea de vreun fel de a interveni a reglementatorului între timp. Volumul total al electricității generate din surse regenerabile se stabilește în vederea îndeplinirii țintelor pentru anul 2030. 

• Investițiile în prelungirea duratei de viață a câmpurilor de țiței și gaze naturale de pe teritoriul României ar trebui încurajate prin măsuri de relaxare fiscală, fără (și pentru a nu) periclita stabilitatea veniturilor către bugetul de stat. Pe baza acelorași principii, ar trebui încurajată explorarea extinsă a teritoriului României, cu tehnologii de ultimă generație, în căutarea de resurse adiționale de țiței și gaze naturale, bineînțeles cu respectarea celor mai bune practici internaționale în domeniul protecției mediului. 

• Gestiunea iresponsabilă a fondului forestier în ultimii 25 de ani trebuie să înceteze. Din punctul de vedere a sectorului energetic, este necesară inventarierea extinsă a resurselor de biomasă și a consumului actual de lemne pentru încălzire, în vederea identificării de soluții pentru utilizarea eficientă și sustenabilă a biomasei în sectorul energetic. Proiecte pilot cu fonduri europene pot testa soluții sustenabile și rentabile de încălzire pe bază de biomasă în mediul rural. 

• Definirea cadrului legal pentru investiții în microgenerare descentralizată și a drepturilor și obligațiilor de prosumator, cu scopul de a încuraja acest comportament în rândul micilor consumatori de energie (rezidențial, servicii/ IMM). 

• Definirea cadrului legal pentru utilizarea deșeurilor nesortate/nereciclate în scopuri energetice. Acest cadru trebuie să fie coroborat cu cel de gestiune a deșeurilor, în conformitate cu legislația și bunele practici europene. România ar trebui să nu încurajeze incinerarea deșeurilor în dauna reciclării, iar pentru deșeuri organice (inclusiv cele aferente apelor uzate/ canalizării) sunt de preferat tehnologiile pentru biogaz.

PACT 2: Creșterea eficienței energetice

Eficiența energetică a României a sporit rapid în ultimii ani, în special datorită restructurării industriei de la câteva companii mari cu intensitate energetică ridicată, către mai multe companii mai mici cu valoare adăugată ridicată și consum energetic mai scăzut. Sectorul industrial a investit, de asemenea, considerabil în retehnologizare și eficiență energetică, o mare parte a potențialului economic de eficientizare fiind deja atins. Intensitatea energetică a economiei rămâne în continuare de 2,4 ori mai ridicată decât media europeană (cu aproximativ 50% mai mare la paritatea puterii de cumpărare), cu potențial ridicat de a îmbunătăți acest indicator prin măsuri de eficiență energetică în special în sectorul încălzirii clădirilor, dar și în transporturi, industrie și agricultură. În sectorul clădirilor, consumul energetic specific (kWh/m2/an) este adesea foarte ridicat pentru locuințele și spațiile pentru servicii/ clădirile publice din România. Standardul scăzut de eficiență energetică la care acestea au fost construite, în marea lor majoritate înainte de anul 1990, face ca potențialul de economisire prin măsuri simple de anvelopare termoizolantă să fie considerabil. În România, mediul rural se încălzește în mare măsură pe bază de lemn de foc (adesea nemarcat) în instalații de ardere ineficiente (sobe de teracotă). În mediul urban funcționează în continuare sistemele de termoficare construite înainte de 1990 (aproximativ 70 de localități, dar 50% din consum are loc în București), din păcate cu pierderi foarte mari și nevoie de investiții pe măsură pentru redimensionare și retehnologizare. Majoritatea locuitorilor din mediul urban se încălzesc cu gaz natural independent de rețelele de termoficare - sobe de teracotă/ convectoare/ centrale murale individuale. Mulți români încălzesc doar o parte din locuință pe timp de iarnă datorită nivelului ridicat de sărăcie energetică - cost ridicat al combustibililor pentru încălzire raportat la venitul disponibil. Pentru a asigura creșterea eficienței energetice la nivel european cu 20% (față de nivelul de referință prognozat în anul 2007 pentru anul 2020), Comisia Europeană a alocat ținte individuale de atins pentru fiecare stat membru. România are o țintă asumată la nivel european pentru consumul primar de energie de 500 TWh (1800 PJ) în anul 2020. Nivelul atins de România în anul 2015 a fost estimat la 382 TWh (1376 PJ). Prin urmare, indiferent de creșterea economică din următorii ani, se poate considera că România își va îndeplini fără probleme angajamentul. Pentru anul 2030, UE țintește în ansamblul său o reducere a consumului primar de energie cu 27% (sau, într-un scenariu mai ambițios, 30%) față de scenariul de referință din anul 2007. Statele membre pot coopera pentru a atinge aceste ținte, fără alocări la nivel național. Dacă însă România își asumă îndeplinirea nici mai mult, nici mai puțin decât a acestei ținte, consumul primar de energie ar trebui să fie de aproximativ 430-450 TWh (1550 - 1630 PJ). În condiții de creștere economică, România va trebui să asigure ritmul necesar de investiții în eficiență energetică pentru a limita creșterea consumului. Eficiența energetică reprezintă opțiunea fără regrete de investiție în transformarea sectorului energetic românesc, fiind probabil singurul aspect pe care toate părțile implicate îl consideră, fără rezerve, dezirabil. Măsurile de reducere a intensității energetice, în orice sector de activitate, contribuie concomitent la îndeplinirea unor obiective strategice pentru România.  

Direcții de acțiune

• Reducerea dependenței de importuri nete de energie/combustibili fosili (petrol, gaze naturale) cu impact direct asupra gradului de securitate energetică externă, respectiv a balanței comerciale a României; 

• Creșterea gradului de competitivitate economică a sectorului industrial, respectiv a valorii adăugate a produselor industriale românești pe piața internațională - esențială pentru viabilitatea acestor companii pe o piață competitivă globală; 

• Reducerea relativă a costului cu încălzirea pentru populație, cu efectul combinat de reducere a gradului de sărăcie energetică și sporire a calității vieții pentru foarte mulți români; 

• Reducerea impactului negativ asupra mediului, inclusiv contribuția la schimbările climatice, a sectorului energetic; tranziția către o economie sustenabilă este mult înlesnită de măsurile de eficiență energetică.

  România a liberalizat prețurile energiei electrice și gazului natural pentru consumatorii industriali și se află în ultimele etape ale liberalizării complete a acestor prețuri și pentru consumatorii casnici. În acest moment, prețurile sunt scăzute la nivel european/ mondial, însă în situația în care acestea vor reveni la nivelul anilor trecuți, costul cu energia pentru consumatorii rezidențiali ar putea crește considerabil. Din acest motiv, România trebuie să accelereze și să prioritizeze investițiile în creșterea eficienței energetice pe segmentul rezidențial (încălzire a locuințelor). Există resurse considerabile disponibile pentru astfel de investiții, atât prin intermediul fondurilor structurale europene, cât și din alte surse bugetare și private. Problema este de prioritizare a investițiilor și înlăturare a barierelor de altă natură (decât cea financiară) pentru a asigura un ritm susținut al lucrărilor de anvelopare termoizolantă de calitate și intervenții conexe. Direcțiile de acțiune sunt următoarele: 

• Realizarea unei prioritizări clare, pe baza unei viziuni integrate a utilizării capitalului financiar și uman disponibile în România pentru lucrări de anvelopare termoizolantă în următorii 5-10 ani - numărul de apartamente, numărul de case din mediul urban/ rural, impactul asupra gradului de sărăcie energetică și a costului bugetar asociat pentru ajutoare la încălzire. 

• Încadrarea strategică în programul național de eficientizare energetică a rețelelor funcționale de termoficare (aproximativ 70 de localități). Pentru cele viabile, în special în marile orașe, vor fi necesare investiții substanțiale în redimensionarea, restructurarea și retehnologizarea acestora pe tot lanțul de la cogenerare de electricitate și căldură până la consumul utilizatorului final. Astfel de investiții ar trebui să aibă prioritate maximă. 

• Definirea unor standarde minime de calitate a materialelor de construcții și a proiectelor de reabilitare termică a blocurilor de locuințe cu finanțare publică (fonduri europene, bugete locale sau cel național etc.), astfel încât lucrările de reabilitare termică/ anvelopare termoizolantă să fie eficiente, respectiv să nu pericliteze calitatea vieții locatarilor. 

• Elaborarea legislației pentru realizarea proiectelor din domeniul energiei și a eficienței energetice, cu capital privat (modele ESCO). Prin implicarea companiilor private, care în schimb primesc o parte din economia realizată, volumul de proiecte ce poate fi realizat devine mult mai mare. În acest sens, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împreună cu Ministerul de Finanțe trebuie să definească un model de contract de performanță în sectorul public, care să stipuleze cadrul general prin care o primărie primește capital privat pentru astfel de proiecte și oferă în schimb o parte din economia realizată. Este necesară, de asemenea, elaborarea legislației care să reglementeze acest model de finanțare.