-
MANIFEST - UN PACT PENTRU ROMÂNIA
PACT PENTRU ROMÂNIA
Conștientizând situația în care a ajuns România, aflată într-o continuă criză multiplă — economică, politică, socială și morală — într-un context global complex și riscant,
Remarcând că actuala clasă politică nu își urmărește decât propriile interese și este incapabilă să gândească și să pună în aplicare un program credibil și eficient de dezvoltare economică și de reformă reală a instituțiilor publice,
Înțelegând faptul că trăim un moment crucial, că viitorul nostru se află în cumpănă și că noi toți, în calitate de cetățeni ai României, ne decidem singuri soarta,
Luând drept exemplu eforturile generațiilor din trecut, care au luptat pentru unitate, dreptate și libertate,
Cunoscând potențialul țării noastre, bazat pe resurse umane și naturale remarcabile,
Știind că partenerii noștri strategici din structurile europene și euro-atlantice au nevoie de un aliat puternic și de încredere într-o regiune de importanță majoră,
Fiind convinși că este de datoria tuturor cetățenilor să ia atitudine și să se implice activ pentru schimbarea pozitivă a României
Și având convingerea că cei care își păstrează speranța într-un viitor mai bun pentru România ne vor sprijini în demersul nostru,
Ne unim forțele în PACT PENTRU ROMÂNIA
Și, pe baza a patru principii esențiale —
Profesionalism, Acțiune, Comunitate și Transparență —
Ne angajăm să redăm România cetățenilor ei pentru a construi împreună o țară democratică, dezvoltată și demnă, formată din comunități cu putere de decizie, cu oameni dinamici, conectați la noua economie, implicați în societate.
<< PAGINA ANTERIOARĂ | MĂ ABONEZ | PAGINA URMĂTOARE >>
<< PAGINA ANTERIOARĂ | MĂ ABONEZ | PAGINA URMĂTOARE >>
-
IMPLICARE LOCALĂ
APASĂ AICI pentru lista grupurilor PACT din România și din străinatate.
SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ!
Orice politică este, de fapt, locală, pentru că efectele sale sunt locale, la nivelul cetățeanului.
De aceea, proiectele și evenimentele PACT sunt organizate de grupuri locale. Aici poți vedea activitatea grupurilor PACT și te poți alătura sau chiar înființa un GRUP PACT.
Pentru a face parte dintr-un GRUP PACT sau a înființa unul, trebuie să te înregistrezi pe site și să completezi forumularul de adeziune.
Dacă nu dorești să devii pactist, dar dorești să participi la evenimentele publice organizate de PACT, atunci este suficient să te abonezi la site și să consulți proiectele de mai jos.
Toate evenimentele -
Sebastian Burduja
România poate mai mult, România merită mai mult. PACTul meu pentru România înseamnă implicare, curaj și speranță pentru viitorul mai bun al copiilor nostri. Ne ajung 26 de ani de deziluzii. E timpul să alegem speranța și să construim împreună România în 3D: România democratică, dezvoltată și demnă. SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ!
-
Anda-Cristina Radu
PACTul meu pentru România înseamnă energie, dedicare, profesionalism și curaj. Totul pentru și împreună cu românii care mai au speranță. Numai împreună putem reuși! SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ!
-
APLICAȚIE
APLICĂ LA PACT!
România s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani, dar această dezvoltare, credem noi, a fost generată de românii obișnuiți, împreună, și nu de politicieni. România s-a dezvoltat în ciuda politicienilor și nu datorită lor. Dacă ai dubii că ar fi așa, răspunde la următoarele întrebări:
- Crezi că statul te apără de abuzurile altora?
- Crezi că statul cheltuie eficient banii pe care tu ii dai ?
- Crezi că politicienii care conduc statul sunt cinstiți ?
- Crezi că legile din România sunt bune și se aplică bine?
- Crezi că statul îi reprezintă bine pe românii plecați la muncă în străinătate?
- Crezi că statul român negociază eficient cu instituțiile Uniunii Europene sau cu alți parteneri externi, pentru ca tu să ai de câștigat?
- Te simți reprezentat de stat?
- Crezi că statul își dorește o economie de piață cu adevărat liberă și competitivă?
Dacă răspunsul la cel puțin una dintre întrebările de mai sus, este „NU”, atunci te rugăm să te gândești și la următoarele:
- Cum se numește parlamentarul sau europarlamentarul care te reprezintă?
- Cum votează în Parlament, parlamentarul sau europarlamentarul care te reprezintă?
Dacă răspunsul la cel puțin una dintre întrebările de mai sus este „NU ȘTIU”, atunci ai ajuns unde trebuie.