CCR a încălcat echilibrul dintre puterile statului. PACT solicită demisia lui Valer Dorneanu şi demararea unui proces de reformare a Curţii Constituţionale
PACT solicită demisia preşedintelui CCR Valer Dorneanu, ca urmare a decizei CCR de a confirma existenţa unui conflict de natură juridică între Parlament si DNA.
Prin această decizie, CCR sabotează cu bună ştiinţă echilibrul dintre puterile statului, conferind unei comisii de anchetă din cadrul Legislativului atributele unei curţi de judecată. Astfel, CCR a devenit din garantul constituţionalităţii o anexă politică a coaliţiei PSD-ALDE.
În acest context, PACT se alătură demersului celor peste 21 de ONG-uri şi solicită demisia lui Valer Dorneanu din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale.
Totodată, PACT face un apel atât către forţele reformatoare din societatea românească, atât din zona politică, cât şi din cea civică, de a demara un amplu proces de dezbatere publică privind refomarea Curţii Constituţionale.
În acest sens, PACT recomandă modificarea procesului de numire a membrilor CCR, prin instituirea unui sistem care să întrunească consensul Preşedinţiei, al CSM şi al Parlamentului pentru toţi judecătorii.
PACT îşi manifestă disponibilitea de a contribui prin reprezentanţii şi experţii săi la toate eforturile de a reda CCR prestigiul şi recunoaşterea de care ar trebui să se bucure o insituţie care asigură respectarea ordinii constituţionale.
Sursa foto: Monitorul Expres
Fii primul care comentează
Intră cu