O Românie demnă și dezvoltată trebuie să respecte și să gestioneze în mod durabil resursele și serviciile oferite de către mediul înconjurător. Pentru atingerea acestui deziderat, sunt necesare proiecte de ameliorare a calității aerului, a apelor și a solului, precum și protejarea biodiversității. Fondurile europene pentru perioada 2014-2020 vor contribui în continuare în mod semnificativ la conturarea proiectelor de mediu ca oportunități, însă este necesară în același timp și așezarea principiilor dezvoltării durabile mult mai adânc în conștiința și practica românească. 

Calitatea aerului, apelor și a solului, precum și gestiunea fondului forestier, a deşeurilor şi a siturilor contaminate sunt adresate necorespunzător în România. Din multe puncte de vedere, indicatorii de mediu plasează România la coada clasamentului european, cu excepția biodiversității și a calității apelor / solului (care sunt într-o stare și mai deficitară în celelalte state membre). În România, protecția mediului este percepută adeseori ca o obligație costisitoare și aproape inutilă, fiind rar abordată ca o oportunitate și o investiție pe termen lung. Această situație se regăsește atât la nivel politic și al administrației publice, cât și al cetățenilor și al agenților economici. Mobilizarea societății civile în cazul Roșia Montană este o excepție. Spre deosebire de alte sectoare de activitate, unde o parte a investițiilor au avut o motivație economică, investițiile în domeniul protecției mediului sunt aproape în totalitate rezultatul standardelor și legislației europene cărora România trebuie să li se conformeze. 

Principalele cauze ale poluării aerului sunt dependența ridicată de cărbune inferior/ lignit în producția de energie electrică (în unități ineficiente și inflexibile, deși modernizate), respectiv de lemn pentru încălzire în mediul rural (în sobe ineficiente, cu ardere deschisă și fără filtre), urmate de traficul rutier cu un parc de autovehicule învechit (pe străzi și șosele aglomerate). Poluarea industrială, specifică perioadei comuniste, a scăzut considerabil o dată cu închiderea mastodonților industriei grele și modernizarea celor transformați în companii profitabile cu capital privat. Poluarea cu microparticule PM2,5, din surse industriale și sectorul transporturi, cauzează peste 25 mii de decese premature anual în România (o rată de aproape 1400 ani de viață/ milion locuitori, depășită la nivelul UE doar de Bulgaria, Polonia și Ungaria). România stă însă mai bine, comparativ cu statele UE, la reducerea poluării aerului cu oxizi de sulf, azot și alți poluanți. În ceea ce privește poluarea apelor și a solului, cauza principală o reprezintă depozitarea inadecvată a deșeurilor și lipsa tratării corespunzătoare a apelor uzate în mediul urban și cel rural, atât în sectorul rezidențial cât și la agenții economici. Situația este agravată de creșterea consumului, de modul inadecvat de utilizare a infrastructurii existente, precum și de ritmul scăzut al noilor investițiilor în infrastructură modernă (colectare selectivă, valorificare energetică/ reciclare, tratare a apelor uzate, canalizare etc). În privința situaţiei siturilor contaminate, în România nu există un cadru juridic adecvat, în care termenul “arie contaminată” să fie clar definit şi care să impună standarde de reabilitare. 

România este al treilea mare producător de deșeuri la nivel european, după Germania și Franța, cu aproximativ 250 milioane tone în fiecare an. Raportat la populație, România este al 6-lea mare producător de deșeuri, cu aproximativ 13 tone anual pe cap de locuitor (13 t/an/loc). Peste 80% din acest volum este asociat activităților de minerit în subteran și la suprafață, ce generează cantități foarte mari de steril. Acesta este depozitat în halde, unde se impun lucrări de amenajare pentru a reduce impactul negativ asupra mediului - riscul unor accidente, precum și impactul asupra ecosistemelor și a biodiversității. Gestiunea necorespunzătoare a deșeurilor din sectorul resurselor minerale are un impact major asupra calității mediului înconjurător în zonele afectate de activități miniere. România produce aproximativ 44 milioane tone (mt) de deșeuri anual din alte activități decât mineritul, respectiv aproximativ 2,2 t/an/loc. Acest nivel este foarte apropiat de cel mediu european, respectiv similar celorlalte state europene. În ultimul deceniu, tendința a fost de scădere ușoară la nivel european, respectiv de creștere ușoară în România. Principalele surse de deșeuri (în afara mineritului) în România, în ordinea volumului total anual, sunt: activități economice (altele decât sectorul energetic, construcțiile și industria producătoare) - 22,6 mt, sectorul energetic - 9 mt, industria producătoare - 6 mt, gospodăriile - 4,6 mt, sectorul construcții - 1,3 mt. Gestiunea deșeurilor din toate aceste sectoare se realizează, în România, în mod deficitar. Doar jumătate dintre cele 44 mt de deșeuri din alte activități decât mineritul sunt gestionate altfel decât prin depozitare la ”groapa de gunoi”. Dintre cele gestionare corespunzător, 18,8 mt sunt reciclate - în special deșeuri din sectorul industriei producătoare și alte activități economice. Doar 2 mt sunt incinerate, dintre care aproximativ 85% în scopul producerii de energie.

La categoria celor 22 mt depozitate anual în ”gropi de gunoi” se încadrează aproape totalitatea deșeurilor menajere, gradul de colectare selectivă și valorificare a deșeurilor gospodăriilor fiind extrem de scăzut. Reciclarea și reutilizarea acestor deșeuri trebuie să crească semnificativ în următorii ani, România fiind în procedură de infringement deschisă de Comisia Europeană datorită nerespectării acquis-ului comunitar cu privire la gestiunea sustenabilă a deșeurilor. România stă mai bine la capitolul deșeuri periculoase, având al treilea cel mai mic volum de astfel de deșeuri pe cap de locuitor din UE. Se produc aproximativ 670 mii tone deșeuri periculoase anual, dintre care 521 mii tone sunt gestionate în felul următor: 166 mii tone utilizate pentru a produce energie, 136 mii tone incinerate, 116 mii tone reciclate, respectiv 103 mii tone depozitate. În ceea ce privește deșeurile radioactive de la centrala nucleară de la Cernavodă, nu s-au găsit până în prezent soluții sigure de depozitare permanentă. Este esențială stocarea acestora în condiții de maximă siguranță, respectiv provizionarea sumelor necesare pentru soluția permanentă de depozitare sau neutralizare, pe parcursul funcționării profitabile a centralei nucleare. 

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ