Apel public: PACT propune o altă cale tehnocraţilor din Guvernul Cioloş, fără compromisuri: independenţi la parlamentare

Apel public: PACT propune o altă cale tehnocraţilor din Guvernul Cioloş, fără compromisuri: independenţi la parlamentare

Membrii PACT (Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor) consideră că în ultimele luni am văzut o altă față a administrației publice de la nivel central din România: un guvern de tehnocrați, care au luptat să schimbe ceva în bine și ne-au demonstrat că se poate și altfel. O zicală celebră spune că formula câștigătoare nu se schimbă și credem că drumul acestor profesioniști trebuie să continue fără compromisuri și fără să cauționăm o lege electorală nedreaptă, făcută de partidele perfide și putrede de corupție, care împiedică participarea egală a cetățenilor la actul democratic.
Apreciem eforturile Primului Ministru Dacian Cioloş și ale acelor miniştri din actualul Guvern care au pus în practică o guvernare pentru cetăţeni şi nu pentru politicieni. Apelul nostru către Premier și echipa sa e simplu și sincer. “Domnule Prim-Ministru, doamnelor și domnilor Miniștri, schimbarea României cere curaj și consecvență, așa cum ați demonstrat din plin până acum. Calea către o Românie pe bune, România în care să vrem să trăim zi de zi, este mai dificilă dar mai sănătoasă. De aceea, vă rugăm să nu renunțați la principiile care au condus la formarea acestui guvern: independență politică, integritate, competență dovedită și implicare pe bune a cetățenilor în viața comunității. Adevărații independenți trebuie să rămână independenți până la capăt, așa cum au cerut cetățenii în stradă,” a declarat Sebastian Burduja, Președintele PACT.

PACT anunță public că va sprijini necondiționat toţi miniştrii competenţi și integri din Guvernul Cioloş care vor alege să candideze independent la alegerile parlamentare. Suntem o platformă axată pe găsirea unor soluţii concrete pentru dezvoltarea României, iar multe dintre priorităţile Guvernului Cioloş coincid cu măsurile propuse de PACT în programul România pe bune. Ne dorim ca noul Parlament al României rezultat după alegerile din 11 decembrie 2016 să devină un reper pentru moralitate și cinste, un for al democrației care să reunească buni specialişti, oameni cu viziune, care vor și pot să muncească pentru comunitate.

Totodată, PACT consideră că actualii miniştri care au reuşit reforme importante pentru România au avut succes tocmai datorită independenţei lor faţă de actuala clasă politică. O eventuală candidatură a acestora din partea partidelor politice mai noi sau mai vechi ar însemna o legitimare a sistemului electoral necinstit și nedemocratic, precum și a metodelor corupte de guvernare, adică tocmai ceea ce actualul Guvern încearcă din răsputeri să schimbe.
Soluția fără compromisuri pentru membrii Guvernului care vor să facă pasul spre politică și să-şi păstreze credibilitatea ca specialişti este candidatura independentă. PACT îşi declară public sprijinul pentru aceste candidaturi și este gata să demareze campania de strângere a semnăturilor pentru aceste candidaturi independente.

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.