Creșterea fulminantă, începând cu revoluția industrială în urmă cu 250 de ani, a numărului de locuitori și a nivelului de trai al acestora la nivel planetar pun presiunii imense asupra echilibrelor geo-bio-chimice globale ce păstrează calitatea mediului înconjurător la parametrii ce au permis această dezvoltare. Utilizarea pe scară largă a combustibililor fosili, în special a cărbunelui și a petrolului, conduce la acumularea rapidă a gazelor cu efect de seră (GES) în atmosferă, cu un efect lent dar cert și greu reversibil de creștere a temperaturii medii la suprafața Terrei. Efectele acestei încălziri se răsfrâng în numeroase forme asupra mediului înconjurător - creșterea frecvenței fenomenelor meteorologice extreme, ridicarea nivelului oceanului planetar, perturbarea ecosistemelor etc. În lipsa unei capacități solide de adaptare la schimbările climatice, în special în țările în curs de dezvoltare, efectele schimbărilor climatice se resimt sub forma daunelor umane și materiale în urma fenomenelor extreme, cu riscuri de securitate alimentară, conflicte militare / războaie civile devastatoare, migrație masivă a populațiilor, etc.

În acest context, acordul de la Paris din luna decembrie 2015, semnat de majoritatea statelor lumii în luna aprilie 2016, ce urmează a fi ratificat la nivel național pe întreg mapamondul, stabilește clar angajamentul fiecărui stat de a combate schimbările climatice în vederea limitării încălzirii globale la maximum 2℃ față de perioada pre-industrială (limita maximă considerată a fi tolerabilă pentru societatea umană, așa cum este organizată în prezent). Promisiunile statelor de a lua măsuri în această privință sunt estimate în prezent la a limita creșterea temperaturii la 2,7 ℃, cu perspectiva de a reîntări eforturile în anii următori. România, ca stat membru al UE, își asumă responsabilitatea de a contribui în mod echitabil la limitarea emisiilor de GES în concordanță cu ținta de încălzire de 2℃.

Dioxidul de carbon (CO2) reprezintă aproximativ 80% din totalul emisiilor de GES, raportat la impactul asupra schimbărilor climatice. Acest pact se referă în principal la emisiile de CO2, fără a exclude măsuri conexe ce limitează emisiile altor GES precum metanul și oxizii de azot. În anul 2015, la nivel mondial, emisiile de CO2 au fost estimate la 35.7 miliarde de tone (Gt), echivalentul a 4.9 tone/cap de locuitor (t/loc). Emisiile de CO2 ale UE au fost de aproximativ 3.2 Gt, respectiv 6.6 t/loc. UE este în grafic cu privire la atingerea țintei de a reduce emisiile de GES cu 20% până în anul 2020, față de nivelul din anul 1990. Pentru anul 2030, ținta adoptată va fi o reducere de 40% față de nivelul anului 1990. Perspectiva pentru anul 2050 este o reducere de 80-95% a emisiilor anuale de GES. Atingerea acestei ținte, la nivelul UE, în paralel cu eforturi similare pe întreg mapamondul, presupune o transformare fundamentală atât la nivelul societății în ansamblu, cât și la nivel individual, în toate sectoarele de activitate și aspecte ale vieții private - mobilitate, locuințe, alimentație, consum etc. Modul în care România își va însuși această tranziție spre societatea sustenabilă și spre un model propriu de dezvoltare durabilă va transforma societatea românească în profunzime și va defini elemente esențiale ale României dezvoltate, democratice și demne (RO3D) pe care ne propunem să o construim împreună.

În anul 1990, emisiile României de GES au fost echivalentul a 253 milioane de tone CO2 (Mte), adică 10,8 t/loc. Dintre acestea, 185 Mte au fost asociate sectorului și consumului energetic; restul provenind din procese industriale, agricultură și deșeuri. Între timp, industria grea cu intensitate energetică ridicată pe bază de combustibili fosili, specifică regimului comunist, fie a intrat în faliment, fie a fost restructurată și și-a îmbunătățit eficiența energetică. În orice caz, structura economiei este în prezent mult mai mult axată pe servicii, iar industria se axează pe produse finite cu valoare adăugată mai ridicată. În anul 2005, emisiile de GES ale României au fost de 147 Mte, echivalentul a 6,8 t/loc. Dintre acestea 102 Mte au provenit din sectorul și consumul energetic. Față de anul 1990, se înregistrau reduceri semnificative ale emisiilor inclusiv din procesele industriale și în agricultură. Anul 2005 este anul în care au intrat în acțiune sistemul și piața ETS ale UE pentru reducerea emisiilor, fiind considerat an de referință pentru stabilirea a numeroase ținte la nivel comunitar, cu componente naționale aferente inclusiv României.  În anul 2013, cel mai recent pentru care sunt publice date detaliate cu privire la România (diferențele structurale față de anul 2015 sunt însă nesemnificative), emisiile de GES au fost de 111 Mte, consemnând o reducere de 25% față de anul 2005. Pe cap de locuitor, nivelul atins este de 5,6 t - performanța mai redusă a indicatorului fiind dată de scăderea rapidă a populației în ultimul deceniu (aderarea la UE și sporul natural negativ). În prezent, aproximativ 77 Mte provin din consumul energetic: 26 Mte în sectorul energetic, 14 Mte în industrie și construcții, 15 Mte în transporturi, 11 Mte în celelalte sectoare consumatare de energie. Alte 10 Mte (în principal metan) sunt asociate activităților de extracție, transport și distribuție a gazului natural, datorită pierderilor din rețeaua de infrastructură învechită și supradimensionată. Singurele segmente care au înregistrat o creștere a emisiilor față de anul 1990 sunt cele al transporturilor și al deșeurilor (aproximativ 6 Mte, în principal metan, din deșeuri menajere, industriale și ape uzate gestionate necorespunzător). Procesele industriale conduc în prezent la emisii de aproximativ 10 Mte, în timp ce sectorul agricol este responsabil de aproximativ 18 Mte (metan și oxizi de azot) în afara consumului energetic. Există soluții, mai mult sau mai puțin costisitoare, de a reduce în continuare emisiile din aceste surse, însă potențialul nu este foarte ridicat.  În ceea ce privește țintele de emisii de GES pentru România în cadrul UE, există două mari categorii tratate distinct - cele incluse în sistemul ETS (aproximativ 42 Mte din sectorul energetic și industrie), respectiv restul emisiilor, neincluse în sistemul ETS. Pentru sistemul ETS, începând cu anul 2020 (fără alocări gratuite de drepturi a emite GES), țintele se stabilesc la nivel comunitar iar prețul dreptului de a emite o tonă GES va determina poluatorii să reducă sau să eficientizeze activitatea aferentă. Pentru anul 2030, s-a stabilit o țintă comunitară de reducere a emisiilor cu 40% față de anul 2005. Mecanismul va fi în special în detrimentul generării de electricitate pe bază de cărbune, dar și cea pe bază de gaz natural. Sunt stimulate prin sistemul ETS și măsurile de reducere a emisiilor din procese industriale - ciment, metalurgie feroasă, producția de aluminiu și cea de îngrășăminte chimice etc. Emisiile neincluse în sistemul ETS (non-ETS) provin în principal din: transporturi, agricultură, utlizarea directă a combustibililor fosili pentru încălzire în sectorul rezidențial/ servicii, respectiv gestiunea deșeurilor. România este în grafic pentru a își îndeplini ținta alocată de emisii non-ETS pentru anul 2020, însă nu a fost încă negociată o țintă pentru anul 2030. Principalele direcții de acțiune identificate mai jos adresează oportunitatea reducerii emisiilor non-ETS în orizontul de timp 2018-2020-2030. Pentru anul 2050, o reducere de 80-95% a emisiilor de GES față de anul 1990 ar însemna un nivel total al emisiilor de 13-50 Mte. Întrucât emisiile neasociate sectorului și consumului energetic sunt în general mai dificil de eliminat, o contribuție primordială va trebui să o aibă sectorul energetic. În contextul creșterii economice și a nivelului de trai, reducerea emisiilor de la nivelul actual de aproximativ 110 Mte va necesita eforturi susținute și substanțiale la nivelul întregii societăți, în tandem cu partenerii europeni și evoluțiile tehnologice și de paradigmă la nivel global. 

Evenimentele meteorologice extreme, precum valurile de căldură, seceta, inundațiile și căderile de grindină devin tot mai frecvente sau intense atât la nivel European, cât și național. România va trebui să monitorizeze schimbările climatice și să dezvolte politici și măsuri de adaptare integrate, pentru a diminua vulnerabilitățile induse de schimbările climatice. Încălzirea globală accelerată generează o serie de fenomene climatice periculoase, potențial defavorabile sectorului agricol. Culturile agricole pot fi afectate de secetă, inundații, căderi de grindină sau înghețuri târzii, iar frecvența acestor fenomene meteorologice extreme periculoase crește constant de la an la an. Aceste fenomene extreme conduc la pierderi semnificative prin calamitarea recoltelor sau distrugerea culturilor, iar pagubele produse afectează sectoare strategice ale economiei agroalimentare.  România dispune de o suprafață semnificativă expusă riscului de inundații. Inundațiile reprezintă o problemă recurentă pentru sectorul agricol, în ultimii 20 de ani producându-se inundații severe și din ce în ce mai frecvente. Printre cauzele producerii inundațiilor se numără creșterea cantităților de precipitații, topirea zăpezilor sau blocarea cursurilor râurilor cu gheață. Alți factori suplimentari precum lipsa unei infrastructuri de prevenire a inundațiilor accentuează impactul negativ. Creșterea temperaturii și secetele mai frecvente și mai intense pot conduce la o ariditate tot mai mare a solului și la pagube semnificative în sectorul agricol. Ariditatea crescută a solului, combinată cu vânturi calde, amplifică riscul de degradare al solului, în special în zonele sud-estice ale României. Drept urmare există riscul deșertificării și a pierderii terenurilor agricole în regiunile vulnerabile la eroziune. Temperaturile ridicate si secetele pot determina si o creștere a frecvenței și intensității incendiilor de pădure. Micii fermieri reprezintă categoria socială cea mai vulnerabilă în fața schimbărilor climatice, deoarece fac față mai greu dificultăților economice și sociale. Condițiile de mediu nefavorabile le măresc vulnerabilitatea și le reduc capacitatea de adaptare. Zonele rurale sunt cele mai expuse la schimbările climatice, în special zonele sărace, unde activitățile agricole constituie traiul de zi cu zi.  Biodiversitatea este expusă unor riscuri multiple cauzate de schimbările climatice, precum variațiile în cantitatea de precipitații și distribuția lor sezonieră, creșterea temperaturilor calde extreme, scăderea cantității de zăpadă și a numărului de zile de îngheț în timpul sezonului rece, etc. Aceste fenomene extreme determină schimbarea comportamentului speciilor, ca urmare a stresului indus asupra capacității lor de adaptare. Schimbările pot afecta considerabil distribuția și compoziția habitatelor naturale și în cazuri extreme pot conduce la extincția anumitor specii de floră și faună. Fenomenele meteorologice extreme generează riscuri și asupra sănătății populației. În contextul unei clime mai calde și mai umede, incidența bolilor cardiovasculare și a celor respiratorii infecțioase crește. Calitatea scăzută a apei și temperaturile ridicate pot contribui la răspândirea bolilor, cu efect asupra sănătății publice. Sectorul turistic din România este și el vulnerabil în fața condițiilor meteorologice extreme.

SUSȚINE PACT CU O SEMNĂTURĂ