PACT lansează Candidez.eu: un proiect unic de susținere a cetăţenilor care își doresc să candideze independent

PACT lansează Candidez.eu: un proiect unic de susținere a cetăţenilor care își doresc să candideze independent

IMG_3344.jpg

Astăzi, 18 martie 2016, la sediul central PACT a avut loc conferința de presă care a marcat lansarea platformei Candidez.eu, un proiect fără precedent în politica românească, ce oferă o nouă perspectivă cetățenilor care își doresc să candideze. Iniţiat de Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT), proiectul redefinește relaţia dintre cetăţeni şi politică, oferind instrumentele necesare tuturor cetățenilor activi și integri care vor să facă pasul decisiv și să intre în arenă. 

Cum funcționează Candidez.eu?  

Așteptăm de 26 de ani o alternativă reală. Câte generații de posibili lideri am pierdut până acum din lipsa unor instrumente concrete care să îi susțină, indiferent de orientarea politică sau de localitatea în care s-au decis să candideze? Candidez.eu se adresează fiecărui cetățean cu drept de vot al României. Nu credem în lideri providențiali, credem în oameni implicați în și pentru comunitate. Candidez.eu este despre oamenii care vor să se implice activ și care cred că pot schimba în bine România prin instrumente politice. Candidez.eu este despre tine și despre noi toți.

Astfel, lansăm un apel la participare și implicare tuturor celor interesați. Candidaţii se pot înscrie accesând secţiunea candidează de pe acest site până pe data de 26 martie, ora 23:59.

Echipa PACT va selecta candidații pe baza profilului definit, cu respectarea criteriilor de integritate și a principiilor și valorilor PACT.

În cursul zilei de 28 martie, toţi cei înscrişi vor fi anunţaţi personal prin e-mail sau la telefon de decizia luată de PACT cu privire la selecția lor.

Candidații selectați vor fi invitați în intervalul 1- 3 aprilie la un program de training politic susţinut de experți PACT în comunicare politică și campanii electorale. Este vorba despre cel mai complet program de pregătire a candidaților, cu instrumente de ultimă generație folosite în campaniile din SUA și Europa de Vest, adaptate la contextul românesc.

În plus, PACT va pune la dispoziție candidaților care vor fi selectați prin campania candidez.eu tot pachetul de resurse PACT pentru participarea în alegeri (vizibilitate, social media, pregătire campanii etc.).

În intervalul 4-26 aprilie, candidații independeți vor strânge numărul necesar de semnături pentru candidatura oficială. Tot în această perioadă,  Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor va sprijini organizarea lansărilor candidaţilor în circumscripţiile respective.

PACT va susține activ candidații independenți selectați pe tot parcursul campaniei electorale și în ziua alegerilor.

IMG_3344.jpg

IMG_3353.jpg

IMG_3359.jpg

IMG_3411.jpg

Fii primul care comentează

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.