„- Ce faci, mamă?” „- Ce să fac, mă lupt să-mi fac meseria”. Cum arată viața unui medic de familie în sistemul păstorit de „securenii” de azi și de mâine

„- Ce faci, mamă?” „- Ce să fac, mă lupt să-mi fac meseria”. Cum arată viața unui medic de familie în sistemul păstorit de „securenii” de azi și de mâine

medicdefamilieÎn urmă cu un an de zile, Guvernul Cioloş anunţa că sănătatea va fi prioritatea numărul unu a cabinetului său, în contextul uriaşului scandal al dezinfectanţilor diluaţi. Ajungeam atunci pe prima pagină a cotidianelor internaţionale cu un caz de corupţie şocant, care stabilea noi recorduri în ceea ce privește josnicia unor păpușari ai sistemului de sănătate: indivizi care, cu bună știință, puneau în pericol viața unor pacienți pentru a-şi spori averile. Ulterior, am avut cazul managerului Secureanu, cel care scotea milioane de euro din casieria spitalului pe care-l conducea pentru a-și cumpăra inelul „Suleyman Magnificul”, alături de alte bijuterii sau cadouri pentru el sau apropiații săi.

Un an mai târziu, sănătatea revine pe agenda publică. Nu, nu pentru că am inaugura noi spitale sau pentru că am înregistra o scădere a ratelor de infecţii nosocomiale, ci din cauza unor noi cazuri despre care vorbim în aceiași termeni: devalizare, incompetenţă, nepăsare şi, din nou, pacienţi lăsaţi să moară din cauza intereselor economice ale unor infractori lipsiţi de orice fibră morală. 

Vorbim atât despre scandalul de la CNAS, unde avocaţii care depuneau dosare în numele unor pacienţi fictivi aveau prioritate în faţa imobilizaţilor pe tărgi sau în scaune, cât şi despre cazul celor doi neurochirurgi de la Colentina, pregătiți la cel mai înalt nivel în străinătate, întorși acasă pentru un proiect strategic și acum forţaţi să demisioneze din cauza sabotării continue la care au fost supuşi de managementul impus de Gabriela Firea, lăsând în voia Domnului pacienţi cu boli grave. Suprapunem peste toate acestea un grafic tragic de la Eurostat, din iunie 2017, care arată că în România aproape 1 din 2 pacienți mor cu zile. Suntem și noi primii în Europa la ceva. Acel ceva care ține de nivelul de bază a oricărei societăți: dreptul la viață a cetățenilor ei.

Totul duce la aceeaşi concluzie dureroasă: corupţia nu doar că ucide, la propriu, dar şi dezumanizează. Aceste cazuri aproape neverosimile pentru o persoană cu o minimă conştiinţă morală, în care unii lasă în urmă cadavre pentru îmbogăţirea lor ilicită, înseamnă nu numai încălcări grave ale legilor, dar şi abandonul unor valori fundamentale. 

De altfel, „binele pacientului” este pentru unii doar “o lozincă”, după cum relata medicul Ionuţ Gobej că i s-a spus. Cazul lui şi al colegului său Dorin Bica reprezintă un exemplu grăitor atât pentru modul în care statul român încurajează revenirea în ţară a creierelor, cât și pentru felul în care autorităţile tratează medicii din România. 

Intenţiile bune, sacrificiile şi iubirea de ţară pot compensa veniturile mai mici şi condiţiile de muncă mai proaste, dar sunt insuficiente atunci când te loveşti de zidul ridicat de „secureni” şi stăpânii lor politici care menţin în viaţă acest sistem putred. Tot ce voiau Ionuţ Gobej şi Dorin Bica era să fie lăsaţi să-şi facă meseria. O cerinţă prea mare pentru stăpânii sistemului.

Atât eu, cât şi Alin, co-autorul acestui articol, suntem copii de doctori. Mamele noastre fac parte din acea categorie, tot mai puţin numeroasă, de medici de familie care au ales să rămână în România, deşi primesc săptămânal oferte de a lucra în străinătate. De altfel, România reprezintă în momentul de față cel mai mare exportator de medici din Europa (iar suntem pe primul loc la ceva). Mai mult de 10.000 de medici români sunt înregistrați în principalele destinații europene, cărora li se adaugă câteva mii în Statele Unite ale Americii. La fiecare șase ore, un medic pleacă din România.

Eu și Alin avem aproape săptămânal același tip de conversaţie cu mamele noastre:

- Ce faci, mamă?

- Ce sa fac, mă lupt să-mi fac meseria. E plin de pacienţi, dar iar s-a blocat sistemul.

Sistemul ar putea fi tot sistemul medical românesc, iar mamele noastre ar avea dreptate. E blocat, e putred, e cel care omoară cu zile aproape jumătate dintre pacienții săi. Mamele noastre se referă însă la un „biet” sistem IT – SIUI, contractat pe bani mulți de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Mereu „blocați în sistem”, mulți medici de familie sunt nevoiți să apeleze la alte soluții informatice alternative, plătind lunar din bugetul lor sute de lei (dacă își permit). Ca să-și facă meseria.

Ambii auzim acasă de problemele cu care se confruntă medicii în România: modul în care sunt priviţi, trataţi şi recompensaţi. Nu de către cetăţeni, ci de către stat. Mai ales în comunităţile mai mici, cu precădere în mediul rural, medicul reprezintă în continuare un reper pentru comunitate: este o voce respectată şi ascultată. Întrucât medicul de familie este o persoană în care cetăţenii îşi investesc încrederea, ei apelează uneori la aceştia inclusiv în chestiuni legate de viaţa personală, pentru un sfat sau o încurajare. Pentru autorităţi însă, medicii sunt o categorie tratată tot mai des cu prezumţia de vinovăţie. După cum spune un proverb românesc, nu există pădure fără uscături. Da, există medici care condiţionează actul medical, iar locul lor este la puşcărie. Există însă şi repere de profesionalism şi corectitudine care salvează sute de vieţi.

Disfuncționalitățile sistemului informatic pentru medici reprezintă doar un simptom al ruinei unei ţări bolnave. Faptul că acesta se blochează constant nu este singura sa problemă: există erori legate inclusiv de raportările către CNAS, iar unele servicii ale medicilor de familie rămân neplătite. Aceştia suferă astfel diminuări ale veniturilor din cauza unor disfuncţionalităţi interne ale CNAS (pacienţi care nu mai figurează, din greşeală sau din rea voință, ca fiind asiguraţi, sau figurează pe lista unor alți medici). Aceste situaţii nu sunt urmate aproape niciodate de explicaţii. În România, medicii de familie rămân „fraierii de serviciu” care plătesc pentru incompetenţa politrucilor ajunşi în funcţii de decizie.

Medicii de familie, la fel ca cei doi neurochirurgi de la Colentina care erau obligaţi să scrie 17 referate pentru a-şi primi materialele medicale necesare, sunt împovăraţi cu tot mai multe responsabilităţi extra-medicale. Scriu rapoarte, calculează salarii, operează sistemul IT, studiază legi. Trebuie să facă pe economiştii, pe informaticienii sau pe juriştii. În România, medicii nu mai sunt lăsaţi să fie medici. Atât mama mea, cât şi mama lui Alin stau mult peste program în fiecare zi a putea să-și îndeplinească toate aceste sarcini și pentru a acorda atenția cuvenită fiecărui pacient.

Birocraţia creşte, nu este redusă, pentru că din birocrație se hrănește un întreg aparat de stat (nu doar în sectorul medical). De exemplu, chiar şi în condiţiile existenţei cardului de sănătate (altminteri o soluție bună care a dus la transparentizarea sistemului și reducerea fraudelor), medicii de familie tot trebuie să completeze fişe medicale, registre de consultaţii și, în unele cazuri, să verifice cupoanele de pensie. La fel, în cazul unor bolnavi cu afecţiuni cronice, ei trebuie să ceară constant scrisori medicale de la medici specialişti (la 3 sau la 6 luni) pentru tratamente prescrise de ani buni.

În alte țări civilizate, medicii de familie sunt puși în valoare drept o verigă esențială a sistemului de sănătate. De cele mai multe ori, medicii de familie sunt primul punct de contact cu sistemul de sănătate. Un medic de familie cunoaște cel mai bine pacientul, îi urmărește starea de sănătate pe parcursul multor ani, îl îndrumă și îl consiliază, pune accent pe prevenție și poate detecta anumite afecțiuni înainte de agravarea lor, ceea ce înseamnă rezultate mai bune și costuri mai mici pentru întreg sistemul medical. Medicul de familie este interfața fundamentală între pacient și toate celelalte servicii medicale. 

Situația de azi a medicilor de familie din România este emblematică pentru consecințele lipsei de viziune, de competență și chiar de bune intenții a celor care ne-au condus. Toate aceste probleme provin și din viziunea etatistă şi centralistă asupra sistemului de sănătate pe care toate partidele au perpetuat-o, ca mod de a-și păstra și extinde controlul politic. Ca în cazul sistemului de educaţie, ruptura completă de modelul comunist de funcționare a eșuat.

CNAS are pe mână un buget uriaş de 6 miliarde euro şi este o sursă inepuizabilă de sifonat bani publici pentru „secureni”. O soluţie raţională şi eficientă pentru îndreptarea acestei situații este spargerea monopolului acestui colos și liberalizarea pieţei de asigurări de sănătate. Competiția este condiția obligatorie pentru performanță și servicii decente. Obligativitatea asigurării medicale şi a plăţii contribuţiei pentru sănătate trebuie să rămână, desigur, însă nimeni nu ar trebui să ne forțeze să ne direcționăm contribuția spre o instituție de stat coruptă și ineficientă. Ar trebui să putem alege ce se întâmplă cu banii noștri, iar dacă vrem să contribuim la o casă de asigurări privată ar trebui să avem libertatea de a o face, dacă astfel putem avea acces la servicii medicale mai bune.

Modelul există în alte state şi este aplicat cu succes. Dacă vreţi, este o replicare modelului asigurărilor RCA: sunt obligatorii, dar furnizorii sunt privaţi, într-o piață liberă. Astfel, se creează o competiţie şi o reputaţie în piaţă. Sigur, cu un Guvern care dă târcoale tot mai ameninţător pilonului al doilea de pensii și care ne amenință cu tot felul de proiecte fantasmagorice prin Fondul Suveran, această soluţie pare un vis îndepărtat... Suntem parcă blestemaţi ca după fiecare perioadă de progres timid să avem parte de nişte conducători decişi să ne arunce în trecut, fie că vorbim despre independenţa justiţiei, despre plata salariilor „în plic” sau despre rolul Statului în economie.

Dacă în locul actualilor politruci am avea lideri adevăraţi în poziții de decizie, aceştia ar şti că în orice sistem medical modern şi eficient piatra de temelie o reprezintă medicii de familie. De exemplu, recompensarea lor pentru identificarea precoce a bolilor cronice cu impact semnificativ asupra sănătății publice – boli cardiovasculare, cancere, boli renale etc. Ar ști totodată că nu poate exista performanță fără competiție liberă. Măsura logică și corectă ar fi desființarea imediată a monopolului CNAS.

 

 

 

Dacă în schimb ne vom complăcea în impostură și hoție, vom fi în continuare victimele corupților dezumanizați care ne condamnă la moarte. Articolul 22, alineatul 1 din Constituția României: „Dreptul la viaţă, precum şi dreptul la integritate fizică şi psihică ale persoanei sunt garantate.” Atunci când o țară nu știe să aibă grijă de oamenii ei și nici de oamenii care au grijă de oamenii ei, (îi) pierde. Și se pierde.

A contribuit Alin Iliescu.

O reacţie

Vă rugăm să vă verificaţi email-ul pentru a vă activa contul.

  • commented 2017-11-29 13:11:55 +0200
    Sebastian si Alin, felicitari domnilor pentru articol! Foarte bine scris. Si eu sunt un medic care a fost plecat din tara peste 5 ani si s-a intors. As vrea sa aduc in atentia voastra un aspect pe care mi-l doresc implementat in sistemul medical. Este vorba despre principiul recompensarii “sanatatii” si nu a “bolii”. In momentul de fata jucatorii din sistem isi doresc, mai mult sau mai putin constient, sa aiba cat mai multi bolnavi de la care, sau pentru care sa primeasca plati. Acest principiu nu este deloc favorabil insanatosirii bolnavilor. Un bolnav cronic dependent de medici si de medicamente este idealul financiar pentru actorii sistemului sanitar si pentru firmele producatoare sau vanzatoare de medicamente. Cum ar fi insa daca atat medicii cat si pacientii ar fi recompensati, bonusati, platiti pentru vindecare si pentru mentinerea starii de sanatate? Acest principiu “sanatos” se aplica deja in anumite tari cu avantaje atat medicale cat si economice. Am incercat sa insuflu acest principiu, dar fara succes, si in cadrul unei comisii pentru sanatate din Fundatia Caesar, din care am facut parte. Va doresc mult succes! Florian Burcea